Grupare specializată în furturi din locuinţe, destructurată de poliţiştii bucureşteni

În perioada februarie-martie 2012, poliţişti din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale – Secţia 13 Poliţie, cu sprjinul Direcţiei de Operaţiuni Speciale din cardul I.G.P.R, au documentat activitatea infracţională a unei grupări compusă din A. Gheorghe, O. George şi H. Carmen, ce acţionau pe linia furturilor din locuinţă cu mod de operare „rupere butuc”.Astfel, la data de 03.03.2012, poliţiştii i-au prins imediat după comiterea faptei pe A. Gheorghe şi O. George, care s-au deplasat cu un autoturism marca WV pe str. Patrioţilor, sectorul 3, au pătruns într-un apartament, de unde au sustras un laptop, două aparate foto şi o colecţie de ceasuri de mână. Prejudiciul cauzat este în valoare de aproximativ de 5.000 de lei.Asupra celor doi şi în autoturism s-au găsit mai multe scule folosite la spargeri. La scurt timp, a fost depistată şi H. Carmen, care, în data de 29.02.2012, a urmărit partea vătămată până la domiciliu, pentru a stabili unde locuieşte, date pe care le-a comunicat, ulterior, lui O. George.Membrii grupării frecventau barurile din zonă, unde punctau clienţii care cheltuiau sume mari de bani, îi urmăreau, le stabileau adresa, după care le spărgeau locuinţele.Cei în cauză sunt suspecţi de comiterea mai multor furturi din locuinţe comise pe raza Capitalei.Cercetările sunt continuate de poliţiştii Secţiei 13, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat şi de complicitate la furt calificat, cu A. Gheorghe, O. George şi H. Carmen în stare de reţinere. D.G.P.M.B. – Compartimentul Comunicare Publică


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Pompierii au desfășurat 1.170 de misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență

Polițiștii de frontieră au efectuat formalitățile de control pentru 119.587 de persoane

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 16 misiuni aero-medicale

Polițiștii rutieri au reținut 579 de permise de conducere unor șoferi care reprezentau un pericol

În aplicația eDAC, au fost efectuate 25.960 de verificări

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia Sfintelor Sărbători Pascale. Vezi aici

Noaptea de Înviere a avut loc fără niciun incident major! MULȚUMIM TUTUROR! Vezi aici

Noaptea de Înviere a avut loc fără niciun incident major! Citește aici

Sari la conținut