Acţiune de amploare a poliţiştilor şi procurorilor bucureşteni

Poliţiștii bucureşteni specializaţi în investigarea fraudelor, coordonaţi de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, cu sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii, pun în executare şapte autorizaţii de percheziţie şi şapte mandate de aducere, în Bucureşti şi în judeţele Giurgiu, Prahova şi Vâlcea, pentru destructurarea unui grup infracţional implicat în acte de evaziune fiscală şi spălare de bani.Acțiunea de amploare a polițiștilor și procurorilor bucureșteni vizează identificarea unor mijloace de probă (registre, facturi și alte documente contabile), în continuarea cercetărilor care se desfășoară în cadrul unui dosar penal privind posibila săvârșire a infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare de bani.Verificările judiciariștilor bucureșteni au scos în evidență faptul că grupul infracțional a achiziționat din spațiul intracomunitar produse petroliere (motorină, bitum rutier), iar prin folosirea unui circuit evazionist, s-a sustras de la plata impozitelor datorate statului român (taxa pe valoare adăugată şi impozitul pe profit), aducând bugetului de stat un prejudiciu cumulat ce depăşeşte suma de 2,5 milioane de euro.Polițiștii și procurorii bucureșteni specializaţi în investigarea fraudelor au monitorizat de mai multe luni activitatea acestui grup infracțional, format din mai multe persoane, al cărui lider este deja arestat preventiv într-o altă cauză penală privind săvârșirea unor infracțiuni de același gen.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Pompierii au desfășurat 1.316 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență

S-au dispus măsuri preventive pentru 26 de persoane

Polițiștii rutieri au reținut 384 de permise de conducere unor șoferi care reprezentau un pericol

În aplicația eDAC au fost efectuate 23.064 de verificări

66.754 de persoane au intrat în țara noastră, dintre care 4.666 de cetățeni

La nivel național nu au fost înregistrate evenimente deosebite. Vezi aici

Sărbătorile Pascale au decurs în liniște și siguranță. Vezi aici

Sari la conținut