Poliţia de Frontieră Româna, participant activ în lupta împotriva migraţiei ilegale

O delegaţie a Poliţiei de Frontieră Române, condusă de inspectorul general, chestor principal de poliţie IOAN BUDA, a participat la cea de-a VI–a Conferinţă Poliţienească Euro-Africană privind migraţia ilegală, desfăşurată în Regatul Spaniei.În perioada 18 – 20.10.2011, în Spania, s-a desfăşurat cea de-a VI–a Conferinţă Poliţienească Euro – Africană privind migraţia ilegală.La această reuniune, România a fost reprezentată de o delegaţie din partea Poliţiei de Frontieră Române, condusă de inspectorul general, chestor principal de poliţie Ioan BUDA şi din care au făcut parte ofiţeri specializaţi în prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale. Conferinţa a fost destinată reprezentanţilor Jandarmeriei şi Poliţiei de la cele mai înalte nivele ale fiecărui stat, cu atribuţii pe linia combaterii migraţiei ilegale, atât în Europa, cât şi în Africa, precum şi reprezentanţilor din cadrul organizaţiilor europene şi internaţionale.Obiectivul principal al reuniunii a vizat dezvoltarea cooperării şi dialogului între structurile de aplicare a legii cu atribuţii pe linia combaterii migraţiei ilegale. În cadrul conferinţei au fost dezbătute subiecte precum situaţia actuală, tendinţele şi perspectivele viitoare ale migraţiei ilegale în zona est şi vest mediteraneană, în zona Atlanticului, în zona africană sub-sahariană. Pe baza analizei instabilităţii din Africa, s-a analizat impactul migraţiei în Europa şi au fost lansate proiecte şi propuneri în domeniul cooperării Uniunii Europene cu acest stat în lupta împotriva migraţiei ilegale. Totodată, a fost analizată din punct de vedere global asistenţa spaniolă către Africa, iar sub egida EUROPOL, a fost adus în discuţie schimbul de informaţii privind migraţia ilegală precum şi lupta împotriva reţelelor de crimă organizată.De asemenea, s-a prezentat colaborarea operativă a Agenţiei FRONTEX, agenţie europeană pentru managementul cooperării operaţionale la frontierele externe ale Statelor Membre ale Uniunii Europene în domeniul migraţiei ilegale.Participarea la această reuniune a reprezentat o oportunitate pentru a întări relaţiile cu autorităţile statelor implicate în lupta împotriva migraţiei ilegale, în vederea realizării unui schimb operativ de date şi informaţii.Biroul de Informare şi Relaţii Publice – I.G.P.F.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Accidentele rutiere grave cu aproximativ cu 52% mai puține decât anul 2023  

Persoane decedate în accidente rutiere prezintă o scădere de aproximativ 43% comparativ cu aceeași perioadăde anul trecut

Tâlhăriile sunt cu 41% mai puține față de perioada similară a anului trecut

Infracțiunile comise cu violență sunt cu 13% mai puține față de perioada similară a anului trecut

Declarație de presă privind rezultatele din perioada 1-3 mai și măsurile dispuse la nivel național. Citește aici

Sari la conținut