Întâlnire a secretarului de stat M.A.I., chestor Ioan Dascălu, cu reprezentantul UNHCR în România, Petrus Wijninga

Secretarul de stat, şef al Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, chestor de poliţie Ioan Dascălu, l-a primit astăzi, 4 august a.c., pe, noul reprezentant în România al Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), Petrus Wijninga, într-o vizită de prezentare, cu ocazia preluării mandatului de către acesta, de la 1 iulie a.c. În cadrul discuţiilor, chestorul de poliţie Ioan Dascălu a subliniat bunele relaţii de conlucrare dintre M.A.I. şi UNHCR, caracterizate prin deschidere organizaţională şi disponibilitate în abordarea problemelor de interes reciproc. În cadrul întrevederii, cei doi oficiali au analizat stadiul actual şi perspectivele cooperării instituţionale. La rândul său, Petrus Wijninga a transmis întreaga sa deschidere pentru dialog şi consultări, reiterând sprijinul privind dezvoltarea conlucrării cu M.A.I. în identificarea de soluţii viabile privind aspectele instituţionale care se regăsesc pe agenda de lucru a Agenţiei. Secretarul de stat l-a asigurat pe reprezentantul UNHCR de întregul sprijin al M.A.I. în îndeplinirea mandatului său la Bucureşti dar şi de atenţia pe care va continua să o acorde acestei relaţii de colaborare. În continuare, a apreciat in termeni pozitivi consistenţa conlucrării derulate până în prezent, îndeosebi angajamentul părţii române, arătând că „prin proiectele pe care le-am realizat până în prezent consider că am dovedit implicare inclusiv în ceea ce priveşte aspectele umanitare ale problemelor cu care se confruntă refugiaţii în lume”.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Minivacanță în siguranță! Vezi mai mult

28 de persoane salvate. Citește mai mult

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 14 misiuni aero-medicale  

Polițiștii rutieri au reținut peste 700 permise de conducere unor șoferi care reprezentau un pericol pentru cetățeni, existând riscul ca aceștia să producă accidente grave

Sari la conținut