Instructor auto arestat preventiv pentru trafic de influenţă

Ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, efectuează cercetări cu privire la un instructor auto sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă. În fapt, cetăţeanul N.M. a sesizat organele de urmărire penală cu privire la faptul că, în cursul anului 2010, M.M., instructor auto, i-a solicitat şi primit 3.000 euro cu promisiunea că va interveni pe lângă lucrători ai Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor pentru a facilita obţinerea permisului auto pentru doi prieteni ai denunţătorului.Ulterior, în continuarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, întrucât nu şi-a onorat promisiunea, M.M. a convenit cu denunţătorul să compenseze o parte din datoria anterioară de 3.000 de euro, prin facilitarea obţinerii permisului de conducere de către un alt prieten care nu avea cunoştinţe teoretice şi nici deprinderile practice necesare promovării examenului.În urma activităţilor de cercetare penală desfăşurate de ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie, coordonaţi de procurorul competent, faţă de M.M. s-a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată, faptă prev. şi ped. de art. 257 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din Codul penal.La data de 23.02.2011, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Arad, sub coordonarea procurorului de caz, au pus în executare mandatul de aducere emis pe numele lui M.M.. Faţă de cel în cauză procurorul a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore, iar la data de 24.02.2011, Tribunalul Arad a admis propunerea formulată de procuror dispunând arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 29 de zile. D.G.A. – Biroul Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Pompierii au desfășurat 1.316 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență

S-au dispus măsuri preventive pentru 26 de persoane

Polițiștii rutieri au reținut 384 de permise de conducere unor șoferi care reprezentau un pericol

În aplicația eDAC au fost efectuate 23.064 de verificări

66.754 de persoane au intrat în țara noastră, dintre care 4.666 de cetățeni

La nivel național nu au fost înregistrate evenimente deosebite. Vezi aici

Sărbătorile Pascale au decurs în liniște și siguranță. Vezi aici

Sari la conținut