Întrevedere Dan Valentin Fătuloiu-Thomas Hammarberg

Secretarul de Stat, şef al Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică, chestor şef de poliţie Dan Valentin Fătuloiu a avut astăzi, 14 octombrie a.c., la sediul M.A.I., o întrevedere cu Thomas Hammarberg, Comisar pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei, aflat în vizită de lucru în România.Cei doi oficiali au abordat diverse aspecte referitoare la preocupările comune în soluţionarea unui subiect actual privitor la comunitatea romă în contextul respectării dreptului de liberă circulaţie în statele Uniunii Europene. În acest sens, domnul chestor şef Dan Valentin Fătuloiu a relevat importanţa demersurilor iniţiate de Consiliul Europei din perspectiva contracarării rasismului, în general, şi a actelor de discriminare,în special, precum şi a protecţiei drepturilor sociale a membrilor acestei etnii.Nu este numai problema statelor de origine şi a statelor de destinaţie din spaţiul UE – a spus oficialul român- ci şi o temă comună la nivel paneuropean. Instrumentele oferite de cadrul juridic internaţional, printre care se numără şi convenţiile şi recomandările Consiliului Europei, constituie un suport de bază în tratarea temelor legate de cetăţenii de etnie romă în mod global şi particular, inclusiv la nivelul instituţiei noastre, pornind de la priorităţile comune, respectiv: protecţia minorităţilor, lupta împotriva rasismului şi intoleranţei, lupta împotriva excluderii sociale. În domeniul resurselor umane, MAI a promovat o serie de politici astfel încât, în toate judeţele în care minorităţile naţionale au o pondere semnificativă, departamentele de resurse umane să scoată la concurs posturi rezervate cetăţenilor aparţinând acestora, proporţional cu procentul de reprezentare a lor la nivel local şi naţional.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Au fost efectuate peste 30.000 de verificări cu aplicația eDAC. Citește aici

Polițiștii rutieri au reținut 547 de permise de conducere. Detalii aici

În ultimele 24 de ore au avut loc 4.666 de intervenții. Detalii aici

Traficul la frontieră în data de 07 mai 2024. Citește aici

Peste 1.700 de intervenții gestionate în doar 24 de ore. Detalii aici

Sari la conținut