Două persoane prinse în flagrant de ofiţerii D.G.A.

Astăzi, 2 septembrie 2010, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie – Mehedinţi, cu sprijinul Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă (D.G.I.P.I.), sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, au prins în flagrant două persoane care au încercat să mituiască doi poliţişti.În fapt, un echipaj al Biroului Poliţiei Rutiere – Poliţia Municipiului Drobeta Turnu Severin, format din doi agenţi de poliţie, l-a depistat în trafic pe C.M., în vârstă de 40 ani, în timp ce conducea prin oraş o maşină de teren fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.În timpul verificărilor documentelor, prietena conducătorului auto, S.I., de 42 de ani, pasager în autovehicul, a promis poliţiştilor, în mod repetat, 100 euro pentru a nu-i întocmi dosar penal lui C.M. Întrucât cei doi agenţi de poliţie au refuzat oferta, C.M. a scos din portofel suma de 400 lei şi a oferit-o poliţiştilor în acelaşi scop.Poliţiştii au refuzat să se lase mituiţi şi au sesizat Direcţia Generală Anticorupţie – Mehedinţi.În urma flagrantului, persoanelor în cauză li s-a întocmit dosar penal, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită faptă prevăzută de art. 255 din C.p. raportat la art. 7 alin. 2 din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.Procurorul de caz a dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore celor în cauză, urmând ca mâine, 3 septembrie a.c., să fie prezentaţi Tribunalului Mehedinţi cu propunere de arestare preventivă.Imagini de la flagrant pot fi descărcate de pe site-ul D.G.A. (www.mai-dga.ro), începând cu ora 16:30.BIROUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE – D.G.A.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Pompierii au desfășurat 1.170 de misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență

Polițiștii de frontieră au efectuat formalitățile de control pentru 119.587 de persoane

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 16 misiuni aero-medicale

Polițiștii rutieri au reținut 579 de permise de conducere unor șoferi care reprezentau un pericol

În aplicația eDAC, au fost efectuate 25.960 de verificări

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia Sfintelor Sărbători Pascale. Vezi aici

Noaptea de Înviere a avut loc fără niciun incident major! MULȚUMIM TUTUROR! Vezi aici

Noaptea de Înviere a avut loc fără niciun incident major! Citește aici

Sari la conținut