Comunicat de presă

Astăzi, 27 aprilie 2021, la sediul Ministerului Afacerilor Interne, a avut loc o ședință, în sistem videoconferință, cu prefecții și șefii structurilor teritoriale ale MAI, în contextul pregătirilor pentru minivacanța prilejuită de sărbătorirea Paștelui Ortodox.

În cadrul întâlnirii, la care au participat Florin CÎȚU, prim-ministrul României, și Lucian BODE, ministrul Afacerilor Interne, au fost prezentate principalele responsabilități din sarcina prefecților și a structurilor centrale și teritoriale ale MAI, pentru asigurarea, la nivel național, a climatului de ordine siguranță publică.

Ministrul Afacerilor Interne le-a cerut prefecților mobilizare maximă pentru gestionarea cu succes a misiunilor încredințate, subliniind necesitatea unei colaborări permanente cu autoritățile locale și cu reprezentanții cultelor religioase, menită să asigure, în zilele următoare, cadrul necesar preîntâmpinării sau soluționării oricărei situații apărute.

”Așteptările din partea cetățenilor sunt mari, iar presiunea căreia trebuie să-i faceți față în contextul pandemic pe care îl traversăm este în continuare foarte mare. De aceea, vă solicit să tratați cu profesionalism și responsabilitate fiecare acțiune operativă!”, a transmis ministrul Afacerilor Interne.

Începând de vineri şi până luni, inclusiv, polițiștii, jandarmii, polițiștii de frontieră, pompierii și efective de la alte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne vor fi la datorie, zilnic, asigurând măsurile de ordine publică, prevenirea și combaterea faptelor ilegale, gestionarea situațiilor de urgență și verificarea respectării măsurilor impuse pentru limitarea răspândirii noului coronavirus.

Vizate vor fi, în principal, stațiunile montane și cele de pe litoral, unde se așteaptă un număr mare de turiști, zonele aglomerate – centre comerciale și piețe, dar și bisericile, unde au loc ceremoniile religioase specifice acestei perioade.

Alte priorități ale dispozitivelor mobilizate de sărbători sunt fluidizarea traficului rutier, prevenirea accidentelor de circulație și reducerea timpului de așteptare la punctele de trecere a frontierei de stat.

Ministrul Lucian BODE a menționat că prezența efectivelor MAI în teren are, în principal, o componentă preventivă, care vizează limitarea acelor comportamente sau activități ce ar putea conduce la răspândirea virusului SARS-CoV-2. Totodată,  ministrul a solicitat angajaților MAI, să acționeze cu calm și cu responsabilitate, dar să manifeste o atitudine fermă acolo unde se încalcă legea.

O altă temă a întâlnirii de astăzi a reprezentat-o campania națională de vaccinare a populației împotriva coronavirusului, context în care oficialul a solicitat tuturor factorilor implicați să valorifice cât mai bine capacitățile de vaccinare și să ia toate măsurile pentru identificarea, la nivelul fiecărui județ, a celor mai bune soluții pentru facilitarea accesului populației la imunizare.

La finalul ședinței, ministrul Lucian BODE le-a comunicat prefecților și șefilor structurilor teritoriale ale MAI că, de la nivelul conducerii Ministerului Afacerilor Interne, va fi acordat tot sprijinul necesar pentru depășirea tuturor potențialelor situații ce pot apărea în această perioadă.

La ședința de astăzi au participat și secretarii de stat din MAI, precum și șefi ai structurilor Aparatului central.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Pompierii au desfășurat 1.170 de misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență

Polițiștii de frontieră au efectuat formalitățile de control pentru 119.587 de persoane

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 16 misiuni aero-medicale

Polițiștii rutieri au reținut 579 de permise de conducere unor șoferi care reprezentau un pericol

În aplicația eDAC, au fost efectuate 25.960 de verificări

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia Sfintelor Sărbători Pascale. Vezi aici

Noaptea de Înviere a avut loc fără niciun incident major! MULȚUMIM TUTUROR! Vezi aici

Noaptea de Înviere a avut loc fără niciun incident major! Citește aici

Sari la conținut