Principalele misiuni ale structurilor MAI, în ultimele 24 de ore

Efectivele Ministerului Afacerilor Interne au continuat, în ultimele 24 de ore, misiunile ce le revin pentru prevenirea și combaterea infracționalității, menținerea ordinii și siguranței publice, supravegherea și controlul frontierei de stat, acționând totodată pentru gestionarea situațiilor de urgență.

Astfel, structurile operative ale MAI au intervenit la 3.816 evenimente, dintre care 2.371 au fost circumscrise menținerii ordinii și liniștii publice, iar 1.445 au fost intervenții circumscrise situațiilor de urgență, majoritatea fiind misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență.

La nivelul structurilor de poliție din România, au fost semnalate 785 de posibile infracțiuni, peste 22% dintre acestea fiind din oficiu.

Polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 146 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 148 de fapte penale. Totodată, s-au dispus măsuri preventive pentru 109 persoane și au fost depistate 24 de persoane urmărite național sau internațional.

Polițiștii rutieri au continuat acțiunile în trafic pentru prevenirea accidentelor grave de circulație, fiind reținute 568 de permise de conducere și retrase 300 de certificate de înmatriculare.

În cursul zilei de ieri, polițiștii și jandarmii au constatat peste 8.800 de abateri de natură contravențională și au aplicat amenzi în valoare de peste 2,7 milioane lei.

Joi, reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au efectuat 211 controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență și au aplicat 689 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 316.500 de lei.

Serviciile mobile de urgență, reanimare și descarcerare au intervenit, în ultimele 24 de ore, pentru acordarea primului-ajutor medical pentru 1.158 de persoane.

Pe parcursul intervențiilor pompierilor, au fost salvate 5 persoane. Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 7 misiuni aero-medicale, fiind salvate 7 persoane aflate în situații de urgență.

Tot în cursul zilei de ieri, pentru aplicarea măsurilor de autoprotecție, au fost transmise 2 mesaje de avertizare a populației, prin sistemul RO-ALERT.

În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil în România. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.338 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în țara noastră. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale IGI este de 75,6%.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, menționăm că, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 20.092 de mijloace de transport și 67.279 de persoane, dintre care 9.165 de cetățeni ucraineni.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Pompierii au desfășurat 1.316 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență

S-au dispus măsuri preventive pentru 26 de persoane

Polițiștii rutieri au reținut 384 de permise de conducere unor șoferi care reprezentau un pericol

În aplicația eDAC au fost efectuate 23.064 de verificări

66.754 de persoane au intrat în țara noastră, dintre care 4.666 de cetățeni

La nivel național nu au fost înregistrate evenimente deosebite. Vezi aici

Sărbătorile Pascale au decurs în liniște și siguranță. Vezi aici

Sari la conținut