Comunicat de presă

În ultimele 24 de ore, efectivele Ministerului Afacerilor Interne au continuat acțiunile pentru asigurarea ordinii și liniștii publice, precum și a intervențiilor în situații de urgență.

Polițiștii și jandarmii au intervenit pentru gestionarea a 2.332 de situații de ordine publică, în timp ce pompierii au acționat pentru gestionarea a 1.527 de situații, cele mai multe, respectiv 1.257, fiind pentru acordarea asistenței medicale de urgență. De asemenea, pompierii au acționat pentru stingerea a 72 de incendii și au efectuat 8 misiuni pentru descarcerare.

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 720 posibile infracțiuni, aproximativ 24% dintre acestea fiind din oficiu. În baza probatoriilor administrate de polițiști în cauze penale aflate în lucru, vineri, s-au dispus măsuri preventive pentru 69 de persoane.

Polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 135 de autori de infracțiuni și au depistat 17 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.

Ca urmare a încălcării legislației rutiere, au fost reținute 628 de permise de conducere (55 pentru alcool și 7 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise) și au fost retrase 341 de certificate de înmatriculare.

Polițiștii și jandarmii au aplicat 8.976 sancțiuni contravenționale. Valoarea totală a amenzilor aplicate a fost de aproximativ 3,2 milioane de lei.

Pompierii militari au salvat, în urma intervențiilor în situații de risc, 19 persoane.

Personalul Inspectoratului General de Aviație a executat 11 misiuni aero-medicale, fiind salvate, astfel, 10 persoane.

În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.399 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

De asemenea, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 116.956 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 310 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 39.6%.

Frontiera de stat a fost tranzitată de 75.338 de persoane cu 21.914 de mijloace de transport, dintre care 7.287 cetățeni ucraineni.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Pompierii au desfășurat 1.170 de misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență

Polițiștii de frontieră au efectuat formalitățile de control pentru 119.587 de persoane

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 16 misiuni aero-medicale

Polițiștii rutieri au reținut 579 de permise de conducere unor șoferi care reprezentau un pericol

În aplicația eDAC, au fost efectuate 25.960 de verificări

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia Sfintelor Sărbători Pascale. Vezi aici

Noaptea de Înviere a avut loc fără niciun incident major! MULȚUMIM TUTUROR! Vezi aici

Noaptea de Înviere a avut loc fără niciun incident major! Citește aici

Sari la conținut