Comunicat de presă

În ultimele 24 de ore, structurile MAI au intervenit la 4.437 de evenimente, 3.066 dintre acestea fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.371 circumscrise situațiilor de urgență.

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 799 posibile infracțiuni, peste 26% dintre acestea fiind din oficiu. În baza probatoriilor administrate de polițiști în cauze penale aflate în lucru, în cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 33 de persoane.

De asemenea, echipajele de poliție au depistat 10 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.

Sâmbătă, polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 176 de autori de infracțiuni, care au săvârșit tot atâtea fapte penale.

Tot în ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 518 permise de conducere (56 pentru consumul de alcool și 16 pentru consumul de droguri sau alte substanțe interzise) și au retras 191 de certificate de înmatriculare.

Polițiștii și jandarmii au constatat 6.225 contravenții pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 2,3 milioane de lei.

Dintre misiunile pompierilor, cele mai multe (1.138) au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 61 pentru stingerea de incendii și 6 pentru descarcerare. Pe parcursul intervențiilor pompierilor au fost salvate 5 persoane.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 21 de misiuni aero-medicale, fiind salvate 18 persoane aflate în situații de urgență.

În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.404 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

De asemenea, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 128.544 permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 2 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 54,5%.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, menționăm că, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 26.226 mijloace de transport și 100.328 de persoane, dintre care 6.854 cetățeni ucraineni.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Pompierii au desfășurat 1.316 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență

S-au dispus măsuri preventive pentru 26 de persoane

Polițiștii rutieri au reținut 384 de permise de conducere unor șoferi care reprezentau un pericol

În aplicația eDAC au fost efectuate 23.064 de verificări

66.754 de persoane au intrat în țara noastră, dintre care 4.666 de cetățeni

La nivel național nu au fost înregistrate evenimente deosebite. Vezi aici

Sărbătorile Pascale au decurs în liniște și siguranță. Vezi aici

Sari la conținut