Comunicat de presă

Structurile Ministerului Afacerilor Interne au intervenit, în ultimele 24 de ore, pentru gestionarea a 4.478 de evenimente, dintre care 2.955 circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.523 circumscrise situațiilor de urgență.

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 760 de posibile infracțiuni, aproximativ 24% dintre acestea fiind din oficiu. În baza probatoriilor administrate de polițiști în cauze penale aflate în lucru, în cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 33 de persoane.

Au fost prinși în flagrant 156 de autori de infracțiuni care au săvârșit 160 de fapte penale, și au fost depistate 20 de persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.

Tot în ultimele 24 de ore, echipajele de poliție au acționat, la nivelul întregii țări, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră. Au reținut 756 de permise de conducere (dintre care 108 pentru consum de alcool și 6 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise) și au retras 281 de certificate de înmatriculare.

Polițiștii și jandarmii au constatat 10.306 contravenții pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 3,5 milioane de lei.

Tot ieri, pompierii au desfășurat 33 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificate 8 obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. Pentru abaterile constatate pompierii au aplicat 104 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 98.550 lei.

În ceea ce privește misiunile desfășurate de pompieri, cele mai multe (1.220) au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 48 pentru stingerea de incendii și 6 pentru descarcerare.

Pe parcursul intervențiilor acestora au fost salvate 11 persoane.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 17  misiuni aero-medicale, fiind salvate 15 persoane aflată în situații de urgență.

În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.415 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

De asemenea, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 134.364 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 14 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 42,7%.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, menționăm că, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 33.331 de mijloace de transport și 132.505 persoane, dintre care 11.731 de cetățeni ucraineni.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Pompierii au desfășurat 1.316 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență

S-au dispus măsuri preventive pentru 26 de persoane

Polițiștii rutieri au reținut 384 de permise de conducere unor șoferi care reprezentau un pericol

În aplicația eDAC au fost efectuate 23.064 de verificări

66.754 de persoane au intrat în țara noastră, dintre care 4.666 de cetățeni

La nivel național nu au fost înregistrate evenimente deosebite. Vezi aici

Sărbătorile Pascale au decurs în liniște și siguranță. Vezi aici

Sari la conținut