O nouă misiune a poliţiştilor români în Bulgaria

A început o nouă misiune a poliţiştilor români în Bulgaria. Este al şaselea sezon de iarnă în care poliţiştii români vor desfăşura activităţi comune de ordine şi siguranţă publică, alături de poliţişti bulgari şi greci, în staţiunea montană Bansko.Poliţişti români, în trei serii, de câte doi poliţişti, toţi cunoscători ai limbii bulgare, vor desfăşura activităţi de siguranţă publică în cadrul unor patrule comune cu poliţiştii bulgari şi greci, în staţiunea turistică Bansko, din Bulgaria.Pe timpul misiunii, poliţişti români vor patrula împreună cu poliţiştii bulgari şi cei greci, în cadrul unor patrule auto sau pedestre, în uniforma de serviciu proprie. Aceştia vor consilia, sprijini şi îndruma turiştii români aflaţi pe teritoriul bulgar.Este al şaselea an în care se organizează asemenea misiuni, activităţile anterioare bucurându-se de apreciere din partea turiştilor români care au avut astfel posibilitatea de a se adresa direct poliţiştilor români pentru soluţionarea unor probleme, deşi se aflau pe teritoriul altui stat.Activitatea se desfăşoară în baza documentului comun româno-bulgar „Regulile privind realizarea controalelor rutiere comune în zona de frontieră precum şi a misiunilor de patrulare comune a autorităţilor competente din România şi Republica Bulgaria în vederea asigurării ordinii şi liniştii publice”.Astfel, poliţişti din cele două state acţionează în patrule comune în scopul asigurării ordinii şi liniştii publice. De asemenea, cooperează şi acordă asistenţă în cadrul activităţilor specifice, relaţionând îndeosebi cu cetăţeni ai propriului stat. Activităţile de patrulare în comun au loc, îndeosebi, pe durata sezonului turistic (atât vara, cât şi iarna) în zonele în care se deplasează turişti români şi bulgari.I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Au fost efectuate peste 30.000 de verificări cu aplicația eDAC. Citește aici

Polițiștii rutieri au reținut 547 de permise de conducere. Detalii aici

În ultimele 24 de ore au avut loc 4.666 de intervenții. Detalii aici

Traficul la frontieră în data de 07 mai 2024. Citește aici

Peste 1.700 de intervenții gestionate în doar 24 de ore. Detalii aici

Sari la conținut