34 de persoane salvate cu ajutorul piloţilor Inspectoratului General de Aviaţie al MAI

În ultima săptămână, piloţii Inspectoratului General de Aviaţie al M.A.I. au intervenit pentru salvarea a 34 de persoane, în misiuni executate în cooperare cu S.M.U.R.D.Intervenţiile au vizat transportul medical de urgenţă al celor aflaţi în dificultate şi au presupus efectuarea, în intervalul 7-13 februarie a.c., a peste 51 ore de zbor de către piloţii Ministerului Afacerilor Interne.Astfel, au fost executate 34 de misiuni prin Punctele de Operare Aeromedicală S.M.U.R.D. Târgu Mureş (9 misiuni), Bucureşti (8 misiuni), Craiova (8 misiuni), Iaşi (4 misiuni), Constanţa (3 misiuni) şi Arad (2 misiuni). * * * Activitatea aeriană S.M.U.R.D. este destinată salvării pacienţilor aflaţi în stare critică, ce necesită o intervenţie rapidă şi de înaltă competenţă.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Pompierii au desfășurat 1.316 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență

S-au dispus măsuri preventive pentru 26 de persoane

Polițiștii rutieri au reținut 384 de permise de conducere unor șoferi care reprezentau un pericol

În aplicația eDAC au fost efectuate 23.064 de verificări

66.754 de persoane au intrat în țara noastră, dintre care 4.666 de cetățeni

La nivel național nu au fost înregistrate evenimente deosebite. Vezi aici

Sărbătorile Pascale au decurs în liniște și siguranță. Vezi aici

Sari la conținut