Măsuri descentralizare

Sub coordonarea viceprim-ministrului Dan Nica, ministru al Administraţiei şi Internelor, reprezentanţii ministerelor implicate în procesul descentralizării şi ai structurilor asociative ale comunităţilor locale s-au reunit, în această dimineaţă, la sediul Ministerului Administraţiei şi Internelor. În acest cadru, au fost prezentate o serie de decizii privind descentralizarea, urmând ca actele normative finalizate să fie prezentate în şedinţă de guvern.Astfel, a fost finalizat proiectul de act normativ privind Legea Poliţiei locale. Acest organism se constituie distinct de Poliţia naţională şi va avea atribuţii privind apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanei, a proprietăţii private şi publice, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor. În noul proiect de lege se prevăd atribuţii suplimentare faţă de cele actuale ale Poliţiei comunitare, în special în domeniul siguranţei rutiere şi ordinii publice.Astfel, domeniile de competenţă ale Poliţiei locale sunt ordinea şi liniştea publică, paza bunurilor, circulaţia pe drumurile publice, disciplina în construcţii, protejarea mediului şi gospodărirea localităţilor, afişajul stradal şi activitatea comercială, evidenţa persoanelor.Poliţia locală se va organiza ca un compartiment funcţional în aparatul de specialitate al primarului şi ca instituţie publică de interes local.Poliţia locală va colabora cu structurile teritoriale ale Poliţiei Române, Jandarmeriei, Poliţiei de Frontieră şi inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă, precum şi cu celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale. Printre concluziile reuniunii de astăzi se mai regăsesc: trecerea bazelor sportive în administrarea autorităţilor locale, cu interdicţia schimbării destinaţiei timp de 99 de ani, iar în domeniul sănătăţii, trecerea spitalelor în subordinea autorităţilor locale. În domeniul agriculturii, ministerul de resort a identificat împreună cu structurile asociative, instituţiile pe care urmează să le descentralizeze şi modalitatea în care se va desfăşura acest proces, punându-se accent pe înfiinţarea camerelor agricole. Deciziile de astăzi sunt rezultatul consultărilor începute în luna martie a.c., la care au luat parte factori de decizie din ministere, reprezentanţi ai structurilor asociative ale comunităţilor locale şi sindicatelor, sub coordonarea viceprim-ministrului Dan Nica, ministru al Administraţiei şi Internelor. Până la data de 28 aprilie a.c., ministerele implicate au avut termen-limită pentru a finaliza actele normative necesare procesului descentralizării. [filename=Dan_Nica_-_MAI_29_Aprilie_2009_Part_1.mp3] [filesize=Dan_Nica_-_MAI_29_Aprilie_2009_Part_1.mp3][filename=Dan_Nica_-_MAI_29_Aprilie_2009_Part_2.mp3] [filesize=Dan_Nica_-_MAI_29_Aprilie_2009_Part_2.mp3][filename=Dan_Nica_-_MAI_29_Aprilie_2009_Part_3.mp3] [filesize=Dan_Nica_-_MAI_29_Aprilie_2009_Part_3.mp3]


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Minivacanță în siguranță! Vezi mai mult

28 de persoane salvate. Citește mai mult

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 14 misiuni aero-medicale  

Polițiștii rutieri au reținut peste 700 permise de conducere unor șoferi care reprezentau un pericol pentru cetățeni, existând riscul ca aceștia să producă accidente grave

Sari la conținut