Urmărit de poliţişti întrucât nu a oprit la semnalul regulamentar al acestora

În ziua de 8 mai a.c, un echipaj de poliţie din Mircea-Vodă, Constanța, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza localităţii Satu Nou, a observat într-o staţie de alimentare carburanţi un autoturism, despre care existau date că persoana care îl foloseste nu deţine permis de conducere. Poliţiştii au procedat la efectuarea semnalului regulamentar de oprire, moment în care conducătorul auto a părăsit staţia de alimentare fără a opri. S-a procedat la urmărirea acestuia cu autoturismul din dotarea postului de poliţie, pe D.N. 22C şi pe alte străzi de pe raza satului Satu Nou, folosindu-se semnalele acustice şi luminoase. În acest timp conducătorul autoturismului urmărit, de mai multe ori a încercat să pătrundă în faţa autoturismului poliţiei cu scopul de a nu putea fi oprit. În timp ce autoturismul urmărit se deplasa pe strada Lalelelor din satul Satu Nou cu direcţia de mers către D.N. 22C, din nou i s-a făcut semnal regulamentar de oprire, dar nici de această dată nu s-a supus semnalului, pătrunzând în drumul naţional fără să se asigure. După pătrunderea pe drumul naţional a fost blocat de un tir care circula din direcţia Cernavoda către Medgidia şi neavând spaţiu de rulare a încetinit viteza şi a coborât părăsind autoturismul. Pe timpul urmăririi s-a făcut uz de armă asupra autoturismului, trăgându-se asupra pneurilor din spate un număr de patru cartuşe cu pistolul din dotare, fără a se înregistra victime omeneşti sau distrugeri de bunuri. S-a continuat urmărirea acestuia după ce a coborât din autoturism, fiind prins la scurt timp. Cu ocazia legitimăriii s-a constatat că persoana care conducea autoturismul – L. MIHAI, de 30 de ani, din Mircea Vodă, nu posedă permis de conducere. Bărbatului i s-a întoicmit dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere, fiind cercetat în stare de libertate. POLITIA ROMANA – SERVICIUL COMUNICARE PUBLICĂ


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Pompierii au desfășurat 1.316 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență

S-au dispus măsuri preventive pentru 26 de persoane

Polițiștii rutieri au reținut 384 de permise de conducere unor șoferi care reprezentau un pericol

În aplicația eDAC au fost efectuate 23.064 de verificări

66.754 de persoane au intrat în țara noastră, dintre care 4.666 de cetățeni

La nivel național nu au fost înregistrate evenimente deosebite. Vezi aici

Sărbătorile Pascale au decurs în liniște și siguranță. Vezi aici

Sari la conținut