Infotrafic – au fost reluate lucrările pe centura de vest a Municipiului Ploieşti

Începând de astăzi de la ora 7.00, au fost reluate lucrările de modernizare a Şoselei de Vest a municipiului Ploieşti, pe sectorul kilometric 61+000 – 61+400.Timp de 30 de zile, cât se preconizează a dura lucrările, pe sensul Braşov – Bucureşti circulaţia se va desfăşura alternativ în ambele direcţii, între orele 6 şi 22, dirijată de piloţi de trafic, iar pe timpul nopţii, de semafoare.Potrivit Serviciului Poliţiei Rutiere Prahova, pentru a se evita aglomeraţiile în zona amintită, recomandat este să se circule pe Centura de Est.Precizăm, de asemenea, că şi în zona Azuga se lucrează la plombarea suprafeţei carosabile a DN 1. CENTRUL INFOTRAFIC AL POLIŢIEI ROMÂNE


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Pompierii au desfășurat 1.170 de misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență

Polițiștii de frontieră au efectuat formalitățile de control pentru 119.587 de persoane

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 16 misiuni aero-medicale

Polițiștii rutieri au reținut 579 de permise de conducere unor șoferi care reprezentau un pericol

În aplicația eDAC, au fost efectuate 25.960 de verificări

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia Sfintelor Sărbători Pascale. Vezi aici

Noaptea de Înviere a avut loc fără niciun incident major! MULȚUMIM TUTUROR! Vezi aici

Noaptea de Înviere a avut loc fără niciun incident major! Citește aici

Sari la conținut