Reţea importantă de trafic de migranţi destructurată la Iaşi

Astăzi, 21 mai, ofiţeri de poliţie de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi si poliţişti de frontieră ai Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Iaşi – Biroul de Combatere a Criminalităţii Transfrontaliere, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iaşi, au acţionat la graniţa de est şi pe arii extinse la nivel naţional, pentru destrămarea unei reţele criminale organizate, cu ramificaţii din Republica Moldova în România şi ţări din Uniunea Europeană, specializată în traficul de migranţi.În urma investigaţiilor s-a reţinut, atât în sarcina membrilor fondatori ai acestei grupări, cât şi a celor care au aderat ulterior (în număr de peste 28), că au acţionat constant şi continuu pentru racolarea migranţilor – cetăţeni moldoveni. Suspecţii le-au facilitat victimelor obţinerea de vize pentru România, instruindu-i, îndrumându-i şi călăuzindu-i în trecerea frontierelor române către alte state comunitare, prin trecerea frauduloasă pe la frontiera verde ori ascunşi în mijloace de transport.Pentru acest lucru intentionau sa foloseasca documente false şi falsificate, ori documente româneşti autentice, aparţinând altor persoane, sau declarate pierdute (metoda substituirii de persoană), fiecare migrant plătind grupării sume cuprinse între 3.000 şi 4.000 de euroDin documentarea şi investigarea activităţilor infracţionale desfăşurate de către membrii grupării, a rezultat că, începând din anul 2008, aceştia au racolat, îndrumat şi călăuzit peste 90 de migranţi. Dintre aceştia, 25 au fost depistaţi în tentativă de ieşire ilegală din ţară, fiind cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat a României, prevăzută şi pedepsită de art. 20 C.P., raportat la art. 70, al. 1 din OUG nr. 105/ 2001.Cei 28 traficanţi sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, faptă prevăzută şi pedepsită de Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate şi trafic de migranţi, faptă prevăzută şi pedepsită de O.U.G. nr. 105/ 2001 privind frontiera de stat a României, aprobată de Legea nr. 243/ 200, precum şi alte infracţiuni conexe (fals, uz de fals, fals privind identitatea etc.).Într-o primă fază a cercetărilor, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iaşi au emis ordonanţe de reţinere pentru 24 ore pe numele liderilor grupării din Republica Moldova şi România, R.V., de 30 de ani, din R. Moldova, rezident în Bulgaria, care controla parcursul migranţilor până în ţările de destinaţie, B.M.B., de 30 de ani, din Municipiul Iaşi, care emitea invitaţii notariale necesare cetăţenilor moldoveni pentru mascarea intrării ilegale în România şi Ş.B., de 53 de ani, din Republica Moldova, cetăţean român, care asigura legături de relaţionare infracţională pe cele două maluri ale Prutului şi conexiuni de acelaşi tip către statele comunitare.Cei trei urmează să fie conduşi în faţa instanţelor de judecată cu propuneri de arestare preventivă, iar dacă vor fi găsiţi vinovaţi, riscă pedepse privative de libertate de până la 20 de ani.Imagini video vor fi disponibile pe site-ul www.politiaromana.ro[filename=Stire_comuna_IASI_-__trafic_de_migranti.doc] [filesize=Stire_comuna_IASI_-__trafic_de_migranti.doc] Nr. desc.: [downloads=Stire_comuna_IASI_-__trafic_de_migranti.doc]


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Accidentele rutiere grave cu aproximativ cu 52% mai puține decât anul 2023  

Persoane decedate în accidente rutiere prezintă o scădere de aproximativ 43% comparativ cu aceeași perioadăde anul trecut

Tâlhăriile sunt cu 41% mai puține față de perioada similară a anului trecut

Infracțiunile comise cu violență sunt cu 13% mai puține față de perioada similară a anului trecut

Declarație de presă privind rezultatele din perioada 1-3 mai și măsurile dispuse la nivel național. Citește aici

Sari la conținut