Poliţist doljean arestat pentru luare de mită

Un poliţist din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţul Dolj a fost arestat preventiv pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, faptă prev. şi ped. de art. 254 C.P. şi Legea 78/2000, după ce a fost prins în flagrant de ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie şi procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj. Acţiunea s-a desfăşurat cu sprijinul conducerii I.P.J. Dolj. În fapt, la data de 29.12.2011, un cetăţean a sesizat prin Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă – 112, că, în timp ce se deplasa cu autoturismul proprietate personală pe ruta Craiova – Rojişte, în localitatea Malu Mare, jud. Dolj, a fost oprit de un echipaj de poliţie. Unul dintre poliţişti i-a pretins 300 de euro pentru a nu aplica sancţiunea contravenţională şi a-i suspenda dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru efectuarea unei depăşiri neregulamentare. În urma negocierilor, cei doi au convenit reducerea sumei pretinse la 250 de lei. Întrucât denunţătorul nu avea bani asupra sa, poliţistul l-a însoţit la domiciliu, în localitatea Rojişte, la circa 20 km de locul opririi, pentru a intra în posesia sumei pretinse. În maşina denunţătorului se mai afla soţia acestuia, iar în momentul primirii banilor de către poliţist a mai fost prezent şi fratele denunţătorului. În baza sesizării, s-a constituit o echipă mixtă formată din procuror, ofiţeri ai Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Dolj şi adjunctul şefului de inspectorat din cadrul I.P.J. Dolj, care a stabilit că aspectele relatate de denunţător sunt reale. Totodată, s-a stabilit că, în cursul aceleiaşi zile, poliţistul a mai primit de la un alt conducător auto două sticle de whisky cu titlu de mită.Biroul Informare şi Relaţii Publice – D.G.A.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Pompierii au desfășurat 1.316 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență

S-au dispus măsuri preventive pentru 26 de persoane

Polițiștii rutieri au reținut 384 de permise de conducere unor șoferi care reprezentau un pericol

În aplicația eDAC au fost efectuate 23.064 de verificări

66.754 de persoane au intrat în țara noastră, dintre care 4.666 de cetățeni

La nivel național nu au fost înregistrate evenimente deosebite. Vezi aici

Sărbătorile Pascale au decurs în liniște și siguranță. Vezi aici

Sari la conținut