Suspect de evaziune fiscală cu cereale

Administratorul unei societăţi comerciale din Arad este suspectat că a achiziţionat şi livrat cereale către mai mulţi agenţi economici, fără a evidenţia operaţiunile în contabilitate. În acest mod, a fost creat bugetului de stat un prejudiciu de peste 3.000.000 de lei. Din cercetările efectuate de către poliţiştii arădeni s-a stabilit faptul că, în perioada 2007-2008, F. M., de 26 de ani, din localitatea Fântânele, în calitate de administrator şi asociat unic al unei societăţi comerciale cu sediul în localitatea Zădăreni, a achiziţionat şi livrat cereale către 20 de agenţi economici din mai multe judeţe, operaţiuni comerciale ce nu au fost evidenţiate în contabilitatea societăţii. Acesta este suspectat că nu a declarat în deconturile de TVA şi în declaraţia privind impozitul pe profit aferentă acestei perioade, veniturile realizate de societate, cauzând un prejudiciu bugetului de stat de 3.196.309 lei.Bărbatul este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută şi pedepsită de art.9 alin.1 lit.b din Legea 241/2005 privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.I.G.P.R. – CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Pompierii au desfășurat 1.170 de misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență

Polițiștii de frontieră au efectuat formalitățile de control pentru 119.587 de persoane

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 16 misiuni aero-medicale

Polițiștii rutieri au reținut 579 de permise de conducere unor șoferi care reprezentau un pericol

În aplicația eDAC, au fost efectuate 25.960 de verificări

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia Sfintelor Sărbători Pascale. Vezi aici

Noaptea de Înviere a avut loc fără niciun incident major! MULȚUMIM TUTUROR! Vezi aici

Noaptea de Înviere a avut loc fără niciun incident major! Citește aici

Sari la conținut