Identităţi false la frontieră

Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat patru persoane (rude) din Iran care au încercat să iasă ilegal din ţară prezentând la controlul de frontieră documente de identitate false.Ieri dimineaţă, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, s-a prezentat pentru ieşirea din ţară patru persoane, care s-au legitimat cu documente de identitate eliberate de autorităţile bulgare.La controlul de frontieră, poliţiştii de frontieră au avut suspiciuni cu privire la cărţile de identitate bulgăreşti prezentate de cei patru. Astfel, în urma verificărilor efectuate cu aparatura din dotare asupra documentelor de identitate prezentate s-a stabilit că acestea sunt false total. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că persoanele sunt din Iran, cu vârste cuprinse între 14 şi 38 ani, o familie (mama, tata şi copilul, plus o cumnată). Cei în cauză au declarat că documentele false au fost procurate prin intermediul unei persoane necunoscute, contra sumei de 1000 euro toate şi au recurs la această metodă întrucât nu posedau viză pentru Spaţiul Schengen, dorind să ajungă în Austria.Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei persoanelor în cauză şi cercetării acestora sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals privind identitatea şi tentativă la trecerea ilegală a frontierei de stat. La finalizarea cercetărilor vor fi prezentaţi procurorilor, în vederea dispunerii măsurilor legale ce se impun.I.G.P.F. – Biroul de Informare si Relatii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Pompierii au desfășurat 1.316 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență

S-au dispus măsuri preventive pentru 26 de persoane

Polițiștii rutieri au reținut 384 de permise de conducere unor șoferi care reprezentau un pericol

În aplicația eDAC au fost efectuate 23.064 de verificări

66.754 de persoane au intrat în țara noastră, dintre care 4.666 de cetățeni

La nivel național nu au fost înregistrate evenimente deosebite. Vezi aici

Sărbătorile Pascale au decurs în liniște și siguranță. Vezi aici

Sari la conținut