Persoane bănuite de trafic de minori, reţinute

Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Maramureş şi procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Maramureş au destructurat o grupare infracţională specializată în trafic de minori./ Trei persoane au fost reţinute.La data de 15 mai a.c., poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj – S.C.C.O. Maramureş şi procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Maramureş au efectuat două percheziţii la locuinţele membrilor unei grupări infracţionale, bănuiţi de săvârşirea infracţiunii de trafic de minori.La activităţi au participat şi poliţişti de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale din cadrul I.P.J. Maramureş.Din cercetări a reieşit că, membrii grupării ar fi racolat minore pe care le-ar fi obligat să practice prostituţia, pe raza judeţului Maramureş, în schimbul unor sume de bani. Până în prezent, au fost identificate trei victime, cu vârste între 12 şi 14 ani. Membrii grupării, doi bărbaţi şi o femeie, cu vârste cuprinse între 30 şi 48 de ani, din Maramureş, au fost conduşi la sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Maramureş, pentru audieri.Cei trei au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi magistraţilor, cu propunere de arestare preventivă.Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul I.G.P.R.. I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Pompierii au desfășurat 1.170 de misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență

Polițiștii de frontieră au efectuat formalitățile de control pentru 119.587 de persoane

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 16 misiuni aero-medicale

Polițiștii rutieri au reținut 579 de permise de conducere unor șoferi care reprezentau un pericol

În aplicația eDAC, au fost efectuate 25.960 de verificări

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia Sfintelor Sărbători Pascale. Vezi aici

Noaptea de Înviere a avut loc fără niciun incident major! MULȚUMIM TUTUROR! Vezi aici

Noaptea de Înviere a avut loc fără niciun incident major! Citește aici

Sari la conținut