29.000 de euro prejudiciu prin înşelăciune cu file CEC

Două persoane din Suceava sunt suspectate că au obţinut un împrumut în valoare de 29.000 de euro, oferind drept garanţie o filă CEC, pentru care nu exista disponibil în cont / Suspecţilor li s-a întocmit dosar penal pentru înşelăciune.Ieri, la propunerea poliţiştilor, Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava a confirmat începerea urmăririi penale faţă de A. E., de 45 de ani şi A. M., de 40 de ani, ambii din municipiul Suceava, pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune şi infracţiune la Legea 59/1934, Legea C.E.C.-ului.În fapt, în luna decembrie 2009, cu intenţie directă, cei doi suspecţi l-au indus în eroare pe M. H. şi, prin folosirea ca şi garanţie a unei file CEC pentru care nu exista disponibil în cont, l-au determinat să le acorde un împrumut în valoare de 29.000 de euro. Cercetările continuă în vederea probării întregii activităţi infracţionale a suspecţilor.CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE – IGPR


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Pompierii au desfășurat 1.170 de misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență

Polițiștii de frontieră au efectuat formalitățile de control pentru 119.587 de persoane

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 16 misiuni aero-medicale

Polițiștii rutieri au reținut 579 de permise de conducere unor șoferi care reprezentau un pericol

În aplicația eDAC, au fost efectuate 25.960 de verificări

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia Sfintelor Sărbători Pascale. Vezi aici

Noaptea de Înviere a avut loc fără niciun incident major! MULȚUMIM TUTUROR! Vezi aici

Noaptea de Înviere a avut loc fără niciun incident major! Citește aici

Sari la conținut