Revizuirea pensiilor acordate beneficiarilor aflaţi în plată la Casa de Pensii Sectorială a M.A.I.

În temeiul art. 2 din OUG nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, pentru beneficiarii dreptului de pensie aflaţi în plată la Casa de Pensii Sectorială a M.A.I. şi cărora la recalcularea/revizuirea pensiilor nu le-au fost valorificate prima de concediu de odihnă, premiul anual şi/sau sporul de fidelitate, acordate după data trecerii în rezervă/încetării raporturilor de serviciu pentru perioada de activitate, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare sau în baza hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile, se va efectua revizuirea pensiilor la cererea pensionarilor, însoţită de adeverinţa doveditoare a veniturilor respective.Pentru obţinerea adeverinţelor respective, pensionarii Ministerului Administraţiei şi Internelor se vor adresa unităţii de la care au încetat raporturile de serviciu sau de unde au fost trecuţi în rezervă.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Pompierii au desfășurat 1.316 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență

S-au dispus măsuri preventive pentru 26 de persoane

Polițiștii rutieri au reținut 384 de permise de conducere unor șoferi care reprezentau un pericol

În aplicația eDAC au fost efectuate 23.064 de verificări

66.754 de persoane au intrat în țara noastră, dintre care 4.666 de cetățeni

La nivel național nu au fost înregistrate evenimente deosebite. Vezi aici

Sărbătorile Pascale au decurs în liniște și siguranță. Vezi aici

Sari la conținut