Iranieni ascunşi în remorca unui camion, depistaţi la frontieră

În data de 14.05.2013, ora 18.20, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pentru a intra în ţară un cetăţean român, şofer al unui autocamion cu remorcă, care transporta, conform documentelor de însoţire ale mărfii, cauciuc presat din Turcia pentru o societate comercială din România.La controlul de frontieră, lucrătorii noştri au constatat că şnurul pentru sigilarea remorcii este rupt în partea din stânga spate, motiv pentru care au procedat la verificarea autovehiculului, ocazie cu care au descoperit, ascunse în partea din faţă a remorcii, două persoane de sex masculin. Cu ocazia cercetărilor, s-a stabilit că persoanele în cauză sunt cetăţeni iranieni, în vârstă de 23 ani, respectiv 24 ani, care au declarat că s-au ascuns în remorca autocamionului în timp ce şoferul se odihnea într-o parcare din Turcia, fără ştirea acestuia, cu scopul de a ajunge în Germania.Poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză şi conform protocolului româno-bulgar au fost predate autorităţilor de frontieră bulgare in vederea continuării cercetărilor şi luării măsurilor legale ce se impun.I.T.P.F. Giurgiu – Purtător de cuvânt


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Pompierii au desfășurat 1.316 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență

S-au dispus măsuri preventive pentru 26 de persoane

Polițiștii rutieri au reținut 384 de permise de conducere unor șoferi care reprezentau un pericol

În aplicația eDAC au fost efectuate 23.064 de verificări

66.754 de persoane au intrat în țara noastră, dintre care 4.666 de cetățeni

La nivel național nu au fost înregistrate evenimente deosebite. Vezi aici

Sărbătorile Pascale au decurs în liniște și siguranță. Vezi aici

Sari la conținut