Transport ilegal de obiecte pirotehnice, oprit de poliţişti.

Aproximativ o tonă de obiecte artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice, expirate, au fost ridicate în vederea confiscării de la o persoană care la transporta, fără să deţină documente legale.La data de 25 noiembrie a.c., poliţişti din cadrul Secţiei Poliţiei Autostrăzi, Biroul A2, au oprit în trafic, în zona localităţii Fundulea, o autoutilitară condusă de O. Cătălin, de 35 de ani, din Bucureşti.În urma controlului efectuat în interiorul autovehiculului, poliţiştii au descoperit 800 de kg de obiecte artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice pentru care conducătorul auto nu a putut prezenta documente de însoţire, transport şi provenienţă.Fiind întrebat despre provenienţa acestora, bărbatul a declarat că le-a cumpărat în urmă cu câteva luni dintr-un complex comercial din Bucureşti, urmând să le comercialize pe raza judeţului Constanţa. Verificările în cauză au fost preluate de poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Călăraşi, care au constatat că produsele erau expirate din anul 2009.Obiectele pirotehnice au fost ridicate în vederea confiscării, cercetările fiind continuate pentru stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea măsurilor legale conform prevederilor Legii 126/1995 privind regimul materialelor explozive. I.G.P.R- Centrul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Accidentele rutiere grave cu aproximativ cu 52% mai puține decât anul 2023  

Persoane decedate în accidente rutiere prezintă o scădere de aproximativ 43% comparativ cu aceeași perioadăde anul trecut

Tâlhăriile sunt cu 41% mai puține față de perioada similară a anului trecut

Infracțiunile comise cu violență sunt cu 13% mai puține față de perioada similară a anului trecut

Declarație de presă privind rezultatele din perioada 1-3 mai și măsurile dispuse la nivel național. Citește aici

Sari la conținut