Sute de călători frauduloşi, depistaţi de poliţişti

Într-o singură zi, aproximativ 900 de călători frauduloşi au fost depistaţi de oamenii legii, în timpul unei acţiuni pentru prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional şi contravenţional în sistemul transporturi. Totodată, au fost constatate 37 de infracţiuni şi aplicate 294 de sancţiuni contravenţionale.Vineri, poliţişti din cadrul Serviciului Transporturi al Inspectoratului General al Poliţiei Române au organizat o acţiune cu efective mărite, în staţii CF şi în trenuri de călători aflate în circulaţie.Pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică a călătorilor, precum şi pentru prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional şi contravenţional în sistemul transporturi, aproximativ 1.050 poliţişti, jandarmi, specialişti ai CFR, au efectuat 410 controale, fiind verificate 568 de trenuri de călători şi peste 480 staţii şi triaje, din aproape toate zonele ţării.Ca urmare a acestei ample desfăşurări de forţe, au fost depistate 889 de persoane călătorind fraudulos, 35 de minori şi două persoane date în urmărire. Totodată, poliţiştii au constatat 37 de infracţiuni economice, judiciare sau de altă natură şi au aplicat 294 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 62.236 de lei.Exemple:*** La Postul de Poliţie T.F. Aradul Nou s-a prezentat MIHĂIŢĂ D., de 47 de ani, din comuna Sînandrei, judeţul Timiş, care a reclamat faptul că în timp ce se afla în sala de aşteptare, a fost lovit şi deposedat, de către o persoană necunoscută, de portmoneul cu acte şi o haină din piele.În urma sesizării şi a vizualizării imaginilor înregistrate cu ajutorul sistemului de supraveghere video din staţia CFR, poliţiştii au identificat suspectul, în persoana lui MIRCEA S., de 42 de ani, din Arad. Bunurile au fost recuperate în totalitate şi restituite părţii vătămate.Cel în cauză este cercetat în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.*** Poliţiştii feroviari băcăuani l-au depistat pe LASZLO K., de 42 de ani, din comuna Mihăileni, judeţul Harghita, care avea asupra sa un bagaj voluminos. Cu prilejul efectuării controlului bagajelor, oamenii legii au identificat 150 pachete de ţigări, de provenienţă străină.Întrucât persoana depistată nu deţinea acte legale pentru marfă, s-a luat măsura sancţionării contravenţionale, conform Legii nr. 12/1990 şi ridicarea bunurilor în vederea confiscării. CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICEE-mail: presa@politiaromana.roTelefon: / Fax: 021-316.66.65


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Pompierii au desfășurat 1.170 de misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență

Polițiștii de frontieră au efectuat formalitățile de control pentru 119.587 de persoane

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 16 misiuni aero-medicale

Polițiștii rutieri au reținut 579 de permise de conducere unor șoferi care reprezentau un pericol

În aplicația eDAC, au fost efectuate 25.960 de verificări

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia Sfintelor Sărbători Pascale. Vezi aici

Noaptea de Înviere a avut loc fără niciun incident major! MULȚUMIM TUTUROR! Vezi aici

Noaptea de Înviere a avut loc fără niciun incident major! Citește aici

Sari la conținut