44 de persoane salvate de piloţii Inspectoratului General de Aviaţie din M.A.I.

Piloţii Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne au intervenit, în perioada 12-18 iulie a.c., pentru salvarea a 44 de persoane, în misiuni executate în cooperare cu SMURD.Intervenţiile au vizat transportul medical de urgenţă al celor aflaţi în dificultate şi au presupus efectuarea a peste 80 ore de zbor de către piloţii Ministerului Afacerilor Interne.Astfel, au fost executate 44 de misiuni prin Punctele de Operare Aeromedicală SMURD – Bucureşti (12 misiuni), Iaşi (12 misiuni), Arad (10 misiuni), Craiova (7 misiuni) şi Constanţa (3 misiuni).De asemenea, avionul SMURD intrat recent în dotarea Inspectoratului General de Aviaţie al M.A.I. a executat în cursul zilei de joi, 18 iulie a.c., prima misiune de salvare aeromedicală, în care a transportat o persoană în regim de urgenţă de la Târgu Mureş la Bucureşti. * * * Activitatea aeriană SMURD este destinată salvării pacienţilor aflaţi în stare critică, ce necesită o intervenţie rapidă şi de înaltă competenţă.S.M.U.R.D. foloseşte pentru misiunile de salvare aero-medicală elicopterul uşor multifuncţional Eurocopter EC 135 şi avionul medical de tip Piper PA-42 Cheyenne III, aflate în dotarea Inspectoratului General de Aviaţie din Ministerul Afacerilor Interne.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Accidentele rutiere grave cu aproximativ cu 52% mai puține decât anul 2023  

Persoane decedate în accidente rutiere prezintă o scădere de aproximativ 43% comparativ cu aceeași perioadăde anul trecut

Tâlhăriile sunt cu 41% mai puține față de perioada similară a anului trecut

Infracțiunile comise cu violență sunt cu 13% mai puține față de perioada similară a anului trecut

Declarație de presă privind rezultatele din perioada 1-3 mai și măsurile dispuse la nivel național. Citește aici

Sari la conținut