Precizari privind proiectul Legii Politiei Locale

Pentru o corectă informare a opiniei publice Ministerul Administraţiei şi Internelor face următoarele precizări:Ministerul Administraţiei şi Internelor nu a iniţiat nici un proiect de act normativ pentru înfiinţarea Poliţiei Locale care să „circule printre ministere” aşa cum a afirmat domnul Ovidiu Nicolescu, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii. În acest moment există un singur proiect de lege privind înfiinţarea Poliţiei Locale iniţiat de Ministerul Administraţiei şi Internelor care se află în dezbatere în cadrul comisiilor de specialitate ale Parlamentul Românei, Camera Deputaţilor. Competenţele şi rolul Poliţiei Locale, aşa cum sunt ele prevăzute în proiectul de lege iniţiat de Ministerul Administraţiei şi Internelor, nu au nici o legătură cu aspectele prezentate de preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii. Aşa cum prevede proiectul de lege, Poliţia Locală va avea atribuţii în asigurarea regulilor pentru desfăşurarea în mod civilizat a activităţilor comerciale în interiorul localităţilor.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Pompierii au desfășurat 1.316 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență

S-au dispus măsuri preventive pentru 26 de persoane

Polițiștii rutieri au reținut 384 de permise de conducere unor șoferi care reprezentau un pericol

În aplicația eDAC au fost efectuate 23.064 de verificări

66.754 de persoane au intrat în țara noastră, dintre care 4.666 de cetățeni

La nivel național nu au fost înregistrate evenimente deosebite. Vezi aici

Sărbătorile Pascale au decurs în liniște și siguranță. Vezi aici

Sari la conținut