Infracţiuni economice investigate de poliţişti

Administrator de firmă suspectat că a prejudiciat o societate comercială cu peste 150.000 lei, prin înşelăciune cu instrumente de plată fără acoperire Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Bihor au finalizat cercetările faţă de P.S., de 32 de ani, din Municipiul Marghita, sub aspectul comiterii infracţiunii de înşelăciune. În urma cercetărilor efectuate în cauză, anchetatorii îl suspectează pe acesta că, în cursul lunii februarie 2011, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale cu sediul în Marghita, i-a indus şi menţinut în eroare pe reprezentanţii unei alte firme bihorene, cu care a încheiat şi derulat un contract de vânzare – cumpărare de produse petroliere. Cel în cauză e suspectat că, pentru plata produselor livrate a completat în fals un ordin de plată pentru suma de 67.000 lei, drept confirmare a angajamentului de plată, iar ulterior, a emis în alb şi o filă CEC pentru suma de 84.860,02 lei, în favoarea aceleaşi societăţi, care, odată completată şi introdusă spre decontare a fost refuzată la plată din cauza lipsei totale de disponibil în contul bancar. Prejudiciul total provocat astfel este de 151.860 lei, din care poliţiştii bihoreni au recuperat 50.000 lei. Poliţiştii de investigare a fraudelor bihoreni au finalizat cercetările în cauză şi au înaintat dosarul la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea cu propunere de trimitere în judecată a suspectului.• Angajatul unei firme orădene, suspectat de poliţiştii de investigare a fraudelor că a delapidat 23.000 lei. Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor au început urmărirea penală faţă de O.D., de 43 de ani, din Municipiul Oradea, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de delapidare. Acesta este suspectat că, în cursul lunii martie 2011, în calitate de agent de contracte şi achiziţii al unei societăţi comerciale cu sediul în Municipiul Oradea, şi-ar fi însuşit 23.000 lei, bani pe care îi gestiona conform obligaţiilor de serviciu. Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor continuă cercetările în cauză cu suspectul în stare de libertate, pentru documentarea întregii sale eventuale activităţi infracţionale şi pentru recuperarea integrală a prejudiciului.I.G.P.R. – CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Pompierii au desfășurat 1.316 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență

S-au dispus măsuri preventive pentru 26 de persoane

Polițiștii rutieri au reținut 384 de permise de conducere unor șoferi care reprezentau un pericol

În aplicația eDAC au fost efectuate 23.064 de verificări

66.754 de persoane au intrat în țara noastră, dintre care 4.666 de cetățeni

La nivel național nu au fost înregistrate evenimente deosebite. Vezi aici

Sărbătorile Pascale au decurs în liniște și siguranță. Vezi aici

Sari la conținut