Evaziune fiscală şi contrabandă cu alcool

La data de 20 septembrie a.c. poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş cu sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii şi al Direcţiei de Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, precum şi al poliţiştilor din cadrul Inspectoratelor de Poliţie ale Judeţelor Arad, Bihor şi Alba, au organizat 12 percheziţii simultane pe raza celor patru judeţe, într-un dosar privind comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală şi contrabandă cu alcool.În urma percheziţiilor desfăşurate au fost ridicate în vederea confiscării mai multe recipiente de diferite mărimi, în care se află peste 15.000 de litri de alcool dublu rafinat în valoare de aproximativ de 300.000 de lei, totodată fiind conduse la sediul poliţiei mai multe persoane în vederea audierilor şi luării faţă de acestea a măsurilor legale ce se impun.Din primele verificări efectuate de poliţişti a reieşit faptul că persoanele în cauză, pentru a eluda plata taxelor şi accizelor, achiziţionau alcoolul de la o fabrică de pe raza judeţului Bihor, fără a avea documente legale de provenienţă, după care îl distribuiau la mai multe depozite autorizate sau clandestine de pe raza celor patru judeţe. Poliţiştii vor continua cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale şi a stabiliri gradului de vinovăţie a persoanelor implicate.I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Pompierii au desfășurat 1.316 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență

S-au dispus măsuri preventive pentru 26 de persoane

Polițiștii rutieri au reținut 384 de permise de conducere unor șoferi care reprezentau un pericol

În aplicația eDAC au fost efectuate 23.064 de verificări

66.754 de persoane au intrat în țara noastră, dintre care 4.666 de cetățeni

La nivel național nu au fost înregistrate evenimente deosebite. Vezi aici

Sărbătorile Pascale au decurs în liniște și siguranță. Vezi aici

Sari la conținut