Măsuri suplimentare ale Poliţiei Române, pentru sărbători în siguranţă

Peste 11.500 de poliţişti vor asigura ordinea şi liniștea publică, cu ocazia sărbătoririi Botezului Domnului și a Sfântului Ioan Botezătorul, precum și a Crăciunului pe rit vechi.În perioada 6 – 7 ianuarie a.c., cu ocazia sărbătoririi Botezului Domnului și a Sfântului Ioan Botezătorul, la nivel național, sunt preconizate a se desfăşura 182 de manifestări religioase, la care vor participa aproximativ 150.000 de persoane.De asemenea, în perioada 6 – 8 ianuarie, credincioşii de rit vechi sărbătoresc Crăciunul.Întrucât la aceste manifestări religioase va participa un număr mare de persoane, poliţiştii vor asigura ordinea şi liniştea publică, în vederea evitării oricăror evenimente nedorite. De asemenea, măsurile dispuse în această perioadă au în vedere şi fluidizarea traficului rutier în zona lăcăşurilor de cult.Vor fi la datorie 11.591 de poliţişti (7.819 de ordine publică, 1.780 de la rutieră, 1.992 din cadrul altor structuri şi 344 rezerve de intervenţie). Totodată, în perioada 12–14 ianuarie a.c., cu ocazia sărbătoririi Anului Nou pe stil vechi, măsurile de siguranță publică vor fi asigurate, zilnic, de 10.470 de poliţişti (6.965 de ordine publică, 1.653 de la rutieră, 1.852 de la alte structuri şi 312 rezerve de intervenţie). * * * Polițiștii vor acorda o atenție deosebită stațiunilor turistice, a locurilor de agrement frecventate de turiști și a lăcașurilor de cult unde se vor celebra sărbătorile religioase pe stil vechi, pentru sporirea siguranței și protecției turiștilor/credincioșilor.Poliţia Română sfătuieşte cetăţenii care intenţionează să participe la manifestările religioase din această perioadă să adopte un comportament civilizat, să acorde o atenţie sporită modului de păstrare şi asigurare a bunurilor şi obiectelor personale şi să evite conflictele de orice natură.Sărbătoarea creştină a Botezului Domnului este un bun prilej de pelerinaj la biserică a fiecărui credincios. Pentru alţii însă, mulţimea de credincioşi adunaţi pentru reculegere nu reprezintă altceva decât o sursă de îmbogăţire rapidă, fără riscuri prea mari. Aceste furturi pot fi prevenite luând un minim de măsuri preventive.Astfel, recomandăm cetăţenilor să nu aibă asupra lor sume mari de bani, iar, pe cât posibil, portofelul să-l păstreze în buzunarul interior de la piept al hainei. Doamnelor le recomandăm să fie atente la genţi/poşete, iar celor care se deplasează cu autoturismul până în apropierea lăcaşului de cult le recomandăm să nu lase la vedere bunuri de valoare.De asemenea, conducătorii auto sunt sfătuiţi să respecte indicaţiile agenţilor rutieri şi să parcheze doar în locurile special amenajate.I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Pompierii au desfășurat 1.316 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență

S-au dispus măsuri preventive pentru 26 de persoane

Polițiștii rutieri au reținut 384 de permise de conducere unor șoferi care reprezentau un pericol

În aplicația eDAC au fost efectuate 23.064 de verificări

66.754 de persoane au intrat în țara noastră, dintre care 4.666 de cetățeni

La nivel național nu au fost înregistrate evenimente deosebite. Vezi aici

Sărbătorile Pascale au decurs în liniște și siguranță. Vezi aici

Sari la conținut