Activitatea de taximetrie, verificată de poliţişti

Astăzi, în intervalul orar 13.00-14.00, Direcţia Rutieră şi Direcţia de Poliţie Transporturi din cadrul I.G.P.R. vor coordona, în zona Aeroportului ,,Henri Coandă” Bucureşti – Otopeni, o acţiune pentru verificarea respectării legislaţiei referitoare la transportul de persoane în regim taxi. Acţiunea se va desfăşura pe traseele dinspre/către aeroport, în zonele de debarcare şi de preluare a pasagerilor şi urmăreşte depistarea persoanelor care practică ilegal activitatea de taximetrie, precum şi sancţionarea celor care, deşi sunt autorizaţi, nu respectă regulile de tarifare sau calitatea serviciilor.Totodată, echipele de control vor verifica şi activitatea taximetriştilor autorizaţi, starea tehnică a autovehiculelor în regim taxi şi funcţionarea corectă a aparatelor de taxat.La acţiune vor participa, alături de poliţişti din cadrul Poliţiei Rutiere şi Poliţiei Transporturi, specialişti din cadrul Oficiului pentru Protecţia Consumatorului, Registrului Auto Român şi primăriile locale.Centrul de Informare și Relaţii Publice – I.G.P.R.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Pompierii au desfășurat 1.170 de misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență

Polițiștii de frontieră au efectuat formalitățile de control pentru 119.587 de persoane

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 16 misiuni aero-medicale

Polițiștii rutieri au reținut 579 de permise de conducere unor șoferi care reprezentau un pericol

În aplicația eDAC, au fost efectuate 25.960 de verificări

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia Sfintelor Sărbători Pascale. Vezi aici

Noaptea de Înviere a avut loc fără niciun incident major! MULȚUMIM TUTUROR! Vezi aici

Noaptea de Înviere a avut loc fără niciun incident major! Citește aici

Sari la conținut