Percheziții la suspecți de infracțiuni economice

În această dimineață, au avut loc șase percheziții la mai multe sedii sociale ale unor firme și locuințe ale unor persoane bănuite că au creat un prejudiciu de circa 9.200.000 de lei prin activități economice ilicite. La data de 6 octombrie a.c., poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova și procurorii D.I.I.COT – S.T. Craiova, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul I.P.J. Dolj, B.C.C.O. Suceava și B.C.C.O. Alba – S.C.C.O. Sibiu au efectuat o acțiune pentru destructurarea unui grup infracțional organizat, format din 14 membri, specializat în infracțiuni economice. Au fost efectuate simultan șase percheziții la reședințele și sediile sociale ale firmelor deținute de membrii grupului infracțional organizat și au fost puse în executare paisprezece mandate de aducere.Cei în cauză sunt bănuiți că, în perioada 2011-2012, ar fi creat mai multe circuite economico-financiare fictive de livrări și achiziții intracomunitare de materiale de construcții, prejudiciind astfel bugetul consolidat al statului cu circa 9.200.000 de lei.Față de membrii grupării există suspiciunea rezonabilă că ar fi acționat conjugat în realizarea unui circuit scriptic al mărfurilor, dublat de viramente bancare similare efectuate foarte rapid, prin care s-a urmărit crearea unei aparenţe de legalitate. În activitatea infracțională, membrii grupării s-ar fi folosit de o societate de tip off-shore, cu sediul în Cipru, precum și de mai multe societăţi comerciale deschise pe teritoriul României și interpuse în circuit, în mod sistematic, pentru acumularea tuturor obligaţiilor fiscale către stat, cu consecinţa imediată a însuşirii unor importante sume de bani şi, implicit, a prejudicierii bugetului consolidat al statului. Societățile comerciale folosite în acest scop nu aveau patrimoniu, nici salariați ori spații de depozitare, iar perioada de funcționare era una de scurtă durată, cu toate acestea în acte societățile interpuse erau ,,furnizori” pentru două firme din Craiova, beneficiarii finali ai activității infracționale.În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, evaziune fiscală și spălare de bani.Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al S.R.I.. De asemenea, s-a colaborat cu Direcția Generală Antifraudă.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Pompierii au desfășurat 1.170 de misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență

Polițiștii de frontieră au efectuat formalitățile de control pentru 119.587 de persoane

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 16 misiuni aero-medicale

Polițiștii rutieri au reținut 579 de permise de conducere unor șoferi care reprezentau un pericol

În aplicația eDAC, au fost efectuate 25.960 de verificări

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia Sfintelor Sărbători Pascale. Vezi aici

Noaptea de Înviere a avut loc fără niciun incident major! MULȚUMIM TUTUROR! Vezi aici

Noaptea de Înviere a avut loc fără niciun incident major! Citește aici

Sari la conținut