Agenţia Naţională Antidrog, parteneriat cu Academia Tehnică Militară şi în 2014

În contextul protocolului de colaborare încheiat între Agenţia Naţională Antidrog (ANA) şi Academia Tehnică Militară (ATM), şi pe parcursul anului 2014 va continua derularea de activităţi concrete în domeniul prevenirii consumului de droguri în rândul studenţilor. În acest sens, pe data de 24 ianuarie a.c., a avut loc un grup de lucru inter-instituţional care a urmărit stabilirea modului de organizare a sesiunilor de prevenire a consumului de droguri în rândul studenţilor Academiei, în anul 2014. La acest grup de lucru au participat reprezentanţi ai Serviciului de Reducere a Cererii de Droguri, Centrului Naţional de Formare şi Documentare în domeniul Drogurilor din cadrul ANA şi reprezentanţi ai Academiei. Pentru că principiul de bază urmărit de specialiştii ANA în prevenirea consumului de droguri este eficienţa intervenţiilor, se urmăreşte organizarea de sesiuni de prevenire în rândul celor 600 de studenţi ai Academiei în grupuri mici, astfel încât să se faciliteze interacţiunea şi schimbul de idei între specialişti şi beneficiari. Ulterior finalizării intervenţiilor preventive, până la întrunirea numărului de 600 de beneficiari, cei mai activi studenţi vor fi formaţi ca educatori între egali, asigurându-se în acest mod sustenabilitatea demersului preventiv furnizat de Agenţia Naţională Antidrog. Acest demers preventiv se înscrie în contextul implementării Planului de Acţiune aferent Strategiei Naţionale Antidrog 2013-2020 şi va fi completat de sesiuni de formare adresate corpului profesoral. A.N.A. – Compartimentul Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Accidentele rutiere grave cu aproximativ cu 52% mai puține decât anul 2023  

Persoane decedate în accidente rutiere prezintă o scădere de aproximativ 43% comparativ cu aceeași perioadăde anul trecut

Tâlhăriile sunt cu 41% mai puține față de perioada similară a anului trecut

Infracțiunile comise cu violență sunt cu 13% mai puține față de perioada similară a anului trecut

Declarație de presă privind rezultatele din perioada 1-3 mai și măsurile dispuse la nivel național. Citește aici

Sari la conținut