Vicepreşedintele Prezidiului Poliţiei Federale din Germania, în vizită la Poliţia de Frontieră Română

La invitaţia inspectorului general al Poliţiei de Frontieră Române, chestor general de poliţie Ioan BUDA, în perioada 29-30.07.2014, o delegaţie a Prezidiului Poliţiei Federale Germane, condusă de domnul Jurgen SCHUBERT, vicepreşedintele instituţiei, a efectuat o vizită oficială la Poliţia de Frontieră Română. Cu ocazia întrevederii, şefii celor două delegaţii au analizat stadiul şi perspectivele cooperării româno-germane în domeniile aflate în competenţa Poliţiei de Frontieră Române şi Poliţiei Federale Germane, rezultatele operative relevante obţinute în urma colaborării prin intermediul Punctelor de Contact, precum şi activităţile desfăşurate şi rezultatele înregistrate pe linia combaterii infracţionalităţii tranfrontaliere şi tendinţele fenomenului infracţional. Poliţia de Frontieră Română a prezentat măsurile întreprinse în vederea combaterii migraţiei ilegale, atât în contextul aderării la Spaţiul Schengen, cât şi al contracarării fluxurilor migratorii din nordul Africii, Orientul Mijlociu – prin participarea poliţiştilor de frontieră români la misiuni Frontex şi depistarea grupurilor de migraţie ilegală pe Marea Neagră – din perspectiva potenţialelor riscuri la frontiera externă a Uniunii Europene, asigurată de către România. Poliţia de Frontieră Română a fost apreciată ca fiind un partener competent şi credibil în lupta împotriva infracţionalităţii transfrontaliere şi, de asemenea, se bucură de respectul şi aprecierea structurilor similare din ţările membre UE şi nu numai. Totodată, reprezentanţii PFR au fost familiarizaţi cu privire la experienţa Germaniei după aderarea la Spaţiul Schengen, au fost dezbătute problemele actuale înregistrate la frontierele externe ale spaţiului comunitar, precum şi identificarea unor noi metode de cooperare, între autorităţile de frontieră ale celor două state.Această vizită se înscrie în programul derulat de Poliţia de Frontieră Română în scopul intensificării relaţiilor de colaborare inter-instituţională internaţională în domeniul frontalier, în vederea asigurării securităţii frontierelor externe ale Uniunii Europene. I.G.P.F. – Biroul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Accidentele rutiere grave cu aproximativ cu 52% mai puține decât anul 2023  

Persoane decedate în accidente rutiere prezintă o scădere de aproximativ 43% comparativ cu aceeași perioadăde anul trecut

Tâlhăriile sunt cu 41% mai puține față de perioada similară a anului trecut

Infracțiunile comise cu violență sunt cu 13% mai puține față de perioada similară a anului trecut

Declarație de presă privind rezultatele din perioada 1-3 mai și măsurile dispuse la nivel național. Citește aici

Sari la conținut