Întrevederea ministrului afacerilor interne cu reprezentanții Coaliției Naționale pentru Modernizarea României

Ministrul afacerilor interne, Carmen Dan și reprezentanții conducerii MAI au primit astăzi vizita reprezentanților Coaliției Naționale pentru Modernizarea României (CNMR), al cărei președinte este domnul Alexandru Cumpănașu, ocazie cu care au fost abordate o serie de teme de interes pentru organizațiile membre ale Coaliției, în raport de activitatea și prioritățile Ministerului Afacerilor Interne.În urma discuțiilor, care au vizat întărirea autorității polițiștilor, modificările aduse legii pensiilor militare, statutul polițistului, relația dintre Poliția Națională și Poliția Locală, prevenirea și educația juridică în școli, organizațiile membre ale CNMR și-au exprimat susținerea pentru demersurile MAI de întărire a autorității polițistului atât în plan legislativ, cât și al mijloacelor de protecție personală.La propunerea CNMR, Ministerul Afacerilor Interne și-a exprimat disponibilitatea de a participa într-un grup de lucru, alături de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, care să analizeze actualele reglementări, competențe și suprapuneri în planul percepției publice dintre polițiștii locali și polițiștii aparținând Poliției Naționale. De asemenea, MAI și CNMR vor întocmi în perioada imediat următoare o evaluare privind criteriile și condițiile de pensionare la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene, pentru a fi avut în vedere în raport cu legislația actuală din România.Apreciind importanța activității preventive și a educației juridice în unitățile de învățământ, reprezentanții CNMR vor prezenta conducerii ministerului, pentru evaluare și consultare, elementele unui proiect intitulat „Poliția Școlilor”.În cadrul discuțiilor, domnul Alexandru Cumpănașu, președintele CNMR, a atenționat asupra riscului fenomenului migraționist care se poate dezvolta în perioada următoare la frontiera de Sud-Vest, precum și despre importanța motivării polițiștilor care își desfășoară activitatea în județele Harghita, Covasna și Mureș.Cele două părți au convenit ca discuțiile din perioada următoare să includă și aspecte care privesc dimensiunea de relații internaționale, în condițiile în care MAI are o rețea de atașați de afaceri interne care asigură cooperarea polițienească în cazurile care privesc cetățenii români din străinătate.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Pompierii au desfășurat 1.316 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență

S-au dispus măsuri preventive pentru 26 de persoane

Polițiștii rutieri au reținut 384 de permise de conducere unor șoferi care reprezentau un pericol

În aplicația eDAC au fost efectuate 23.064 de verificări

66.754 de persoane au intrat în țara noastră, dintre care 4.666 de cetățeni

La nivel național nu au fost înregistrate evenimente deosebite. Vezi aici

Sărbătorile Pascale au decurs în liniște și siguranță. Vezi aici

Sari la conținut