Transport de ţigări de contrabandă, oprit în trafic de poliţişti

Peste 50.800 de ţigarete de contrabandă au fost descoperite de poliţiştii din Botoşani, după ce au oprit în trafic, pentru control, un autoturism . Conducătorului auto şi însoţitorului acestuia, ambii cetăţeni moldoveni, le-a fost întocmit dosar penal pentru contrabandă.La data de 13 septembrie a.c., poliţişti ai Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Botoşani, împreună cu cei din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor şi ai Biroului Poliţiei Rutire au depistat pe DN 29D, pe raza localităţii Răchiţi, judeţ Botoşani un autoturism înmatriculat în România, ce era condus de G Sergiu, de 30 de ani şi care era însoţit de B. Ion, de 30 de ani, ambii din Republica Moldova.În urma controlului efectuat asupra autoturismului poliţiştii au găsite 50.840 de ţigarete, având aplicate timbru de marcaj de provenienţă Republica Moldova, fără documente legale de provenienţă.Întreaga cantitate de ţigarete, împreună cu autoturismul în cauză au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.În cauză s-a întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări faţă de cei doi suspecţi, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Au fost efectuate peste 30.000 de verificări cu aplicația eDAC. Citește aici

Polițiștii rutieri au reținut 547 de permise de conducere. Detalii aici

În ultimele 24 de ore au avut loc 4.666 de intervenții. Detalii aici

Traficul la frontieră în data de 07 mai 2024. Citește aici

Peste 1.700 de intervenții gestionate în doar 24 de ore. Detalii aici

Sari la conținut