Sărbători de iarnă în siguranţă!

Poliţiştii din întreaga ţară acţionează pentru protejarea drepturilor şi intereselor comerciale ale cetăţenilor şi menţinerea siguranţei publice. În ultima săptămână, poliţiştii au constatat peste 3.400 de infracţiuni şi au aplicat peste 63.000 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de circa 17.000.000 de lei. În perioada 4-10 decembrie a.c., Poliţia Română a continuat acţiunile pentru prevenirea faptelor antisociale, menţinerea siguranţei publice şi protejarea cetăţenilor faţă de activităţile comerciale ilicite. Astfel, sub coordonarea de specialitate a Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii au constatat 3.420 de infracţiuni, 1.819 fiind fapte de natură judiciară, 127 dintre acestea au vizat încălcări ale Codului Silvic, 19 ale regimului de vânătoare, 45 ale regimului vizând materiile explozive, 142 au reprezentat încălcări ale legislaţiei economice, iar 806 infracţiuni au fost la regimul rutier. În cadrul activităţilor desfăşurate, poliţiştii au intervenit şi au aplicat 63.340 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 8.077 pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991, au aplicat 1.517 sancţiuni prevăzute de Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, 171 la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, 38 la legislaţia privind paza bunurilor, 182 la domeniul silvic, 19 la regimul vânătorii şi 34 la regimul armelor.De asemenea, pentru neregulile constatate în trafic, poliţiştii au aplicat 49.978 de sancţiuni contravenţionale, 12.137 pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 332 pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice (cu o îmbibaţie mai mică decât cea de la care fapta este considerată infracţiune), 5 pentru lipsa anvelopelor de iarnă, iar 9 sancţiuni au fost aplicate administratorilor de drumuri. Totodată, au fost reţinute 2.563 de permise de conducere, dintre care 388 pentru viteză şi 431 pentru consum de alcool, fiind retrase şi 1.159 de certificate de înmatriculare, dintre care 5 pentru lipsa anvelopelor de iarnă.Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de 17.108.734 de lei, iar a bunurilor confiscate este de 1.032.722 lei. Totodată, au fost indisponibilizate bunuri în valoare de 350.826 lei. În baza planului de acţiune ,,Sărbători de Iarnă în Siguranţă!”, aprobat de ministrul afacerilor interne, domnul Petre Tobă, Poliţia Română acţionează, la nivel naţional, pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice, precum şi pentru protejarea drepturilor şi intereselor comerciale ale cetăţenilor prin verificarea legalităţii activităţilor comerciale desfăşurate cu produse specifice sărbătorilor de iarnă. I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Accidentele rutiere grave cu aproximativ cu 52% mai puține decât anul 2023  

Persoane decedate în accidente rutiere prezintă o scădere de aproximativ 43% comparativ cu aceeași perioadăde anul trecut

Tâlhăriile sunt cu 41% mai puține față de perioada similară a anului trecut

Infracțiunile comise cu violență sunt cu 13% mai puține față de perioada similară a anului trecut

Declarație de presă privind rezultatele din perioada 1-3 mai și măsurile dispuse la nivel național. Citește aici

Sari la conținut