Auto furate, dezmembrate şi vândute la fier vechi

Poliţiştii au identificat principalii suspecţi ai două furturi de autoturisme, sustrase în vederea valorificării la un centru de colectarea a fierului vechi. Unul dintre cei în cauză va fi prezentat astăzi instanţei, cu propunerea de arestare preventivă.La data de 17 februarie a.c., poliţişti din Olteniţa, judeţul Călăraşi, au depistat, pe D.N. 4, o autoutilitară condusă de M. Daniel, 37 de ani, în care se mai aflau şi C. Nicolae, 23 de ani, şi C.M., de 17 ani, toţi din Comuna Şoldanu, Judeţul Călăraşi. În autoutilitară a fost descoperit un autoturism dezmembrat. Conducătorul auto a declarat că nu cunoaşte provenienţa bunului, deoarece ceilalţi doi pasageri au solicitat să-l transporte din Comuna Şoldanu, la un centru de colectarea a fierului vechi din Municipiul Olteniţa. C. Nicolae şi C.M. au declarat iniţial că au cumpărat autoturismul pentru a-l dezmembra şi vinde la fier vechi, dar, neputând prezenta niciun document în acest sens, au fost conduşi la sediul poliţiei pentru cercetări.În urma verificărilor, s-a stabilit că autoturismul a fost furat de către cei doi în noaptea de 16 spre 17 februarie a.c., din faţa curţii locuinţei lui S.L., din Comuna Radovanu. Autoturismul, în stare de funcţionare, a fost dus în apropierea unei stâne de oi, unde a fost dezmembrat. Prin extinderea cercetărilor, poliţiştii au constatat că la comiterea furtului au participat şi M.I., de 16 ani şi V. Marinică, de 21 ani, ambii din Comuna Şoldanu, Judeţul Călăraşi. C. Nicolae şi C.M. sunt suspectaţi că au mai sustras, la sfârşitul lunii ianuarie a.c., încă un autoturism, care aparţinea lui M.D., din Comuna Radovanu, pe care l-au dezmembrat şi valorificat.C. Nicolae a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de 18 februarie a.c. să fie prezentat Judecătoriei Olteniţa cu propunerea de arestare preventivă.Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a suspecţilor.I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Pompierii au desfășurat 1.316 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență

S-au dispus măsuri preventive pentru 26 de persoane

Polițiștii rutieri au reținut 384 de permise de conducere unor șoferi care reprezentau un pericol

În aplicația eDAC au fost efectuate 23.064 de verificări

66.754 de persoane au intrat în țara noastră, dintre care 4.666 de cetățeni

La nivel național nu au fost înregistrate evenimente deosebite. Vezi aici

Sărbătorile Pascale au decurs în liniște și siguranță. Vezi aici

Sari la conținut