Acţiune a poliţiştilor pentru protejarea Deltei Dunării

Serviciul de Politie Delta Dunării a desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea braconajului piscicol și cinegetic / Polițiștii au ridicat în vederea confiscării setci monofilament în lungime de 1,5 k.m. În urma acțiunii desfășurate în ziua de 8 august a.c., poliţiştii au ridicat în vederea confiscării peste 80 de kg de pește, o mare parte din acesta fiind identificat în setci găsite abandonate. De asemena, polițiștii au ridicat în vedera confiscării o ambarcaţiune cu motor și 34 de setci în lungime de 1,5 km. Valoarea totală a bunurilor ridicate în vederea confiscarii se ridică la 11.000 lei. Unul dintre cazurile la care au lucrat poliţiştii Serviciului de Poliție Delta Dunarii a vizat identificarea unui bărbat care pescuia cu zece plase monofilament folosind o ambarcațiune cu motor. Astfel, poliţiştii l-au depistat pe T. Mihai, de 34 de ani, din Mahmudia, județul Tulcea în timp ce pescuia în zona Gorgova, lacul Rădăcinoasele. Bărbatului i s-a intocmit dosar penal pentru producerea, importul, deţinerea, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasă monofilament în apele continentale şi în apele maritime interioare, riscând o amendă de la 150 lei la 10.000 lei şi interzicerea dreptului de a pescui pe o perioadă cuprinsă între 1 şi 3 ani. Ambarcatiunea, motorul și setcile monofilament au fost ridicate în vederea confiscării. POLITIA ROMANA – CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Mobilizare pentru protejarea cetățenilor în week-end-ul de Florii. Detalii aici

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia finalizării cursurilor școlilor postliceale ale Ministerului Afacerilor Interne, promoția aprilie 2024. Citiți aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 152 de autori de infracțiuni.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 11 misiuni aero-medicale, fiind salvate 10 persoane.

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.058 de evenimente. Citește aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 496 de permise de conducere. Detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 29.903 de verificări, detalii aici

Sari la conținut