Acţiune de prevenire a victimizării turiştilor aflaţi în vacanţă în staţiunea Mamaia

La data de 9 august a.c., Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa, Jandarmeria Constanţa, Garda de Coastă şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” Constanţa, sub coordonarea Ministerului Administraţiei şi Internelor au desfăşurat o acţiune de prevenire a victimizării turiştilor aflaţi în vacanţă în staţiunea Mamaia, activitate cuprinsă în campania de informare şi prevenire „VACANŢĂ ÎN SIGURANŢĂ!”, care are ca scop prevenirea faptelor antisociale de pe Litoral, în perioada estivală.Activităţile de prevenire se derulează ca şi în anii trecuţi în sistem integrat, în perioada iulie – septembrie. Astfel, în staţiunile de pe litoral Inspectoratul Judeţean de Poliţie Constanţa, în colaborare cu Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, Gruparea Mobilă de Jandarmi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea şi Garda de Coastă informează turiştii cu privire la măsurile pe care aceştia trebuie să le adopte pentru a nu deveni victime ale diverselor fapte antisociale.Pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor specifice Sezonului Estival, poliţiştii şi jandarmii din Mamaia au acţionat în baza planului de măsuri de la nivelul judeţului. Astfel, la data de 08/09 august a.c., în jurul orei 01.15, poliţiştii şi jandarmi au surprins pe B.L, de 15 ani, din Medgidia, în timp ce sustrăgea bunuri dintr-un autoturism. Prejudiciul de aproximativ 200 lei a fost recuperat în totalitate şi predat părţii vătămate. De asemenea, la data de 09 august, poliţiştii din Mamaia au prins în flagrant pe I. A., de 17 ani, din municipiul Bucureşti, care a sustras o borsetă ce conţinea un telefon mobil, un parfum şi suma de 50 lei, de pe un sezlong amplasat pe plajă în staţiunea Mamaia. Bunurile în valoare de aproximativ 450 lei au fost recuperate în totalitate şi predate părţii vătămate.Cei doi minori sunt cercetaţi în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Pentru situaţiile de urgenţă apelaţi 112! Poliţiştii şi Jandarmii vă stau la dispoziţie în staţiunile de pe litoralul Mării Negre.Mai multe informaţii utile în sezonul estival şi vacanţa de vară se pot obţine accesând site-ul: „ www.infolitoral.mai.gov.ro”


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Percheziții domiciliare, într-un dosar de criptomonede transferate ilegal, cu un prejudiciu de milioane de dolari

Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Bilanțul misiunilor pompierilor desfășurate de salvatori în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Peste 28.000 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC

Aproape 5.000 de intervenții ale angajaților MAI, pentru siguranța cetățenilor, în ultimele 24 de ore

Sari la conținut