Acţiune la nivel naţional “Foc de artificii”

Peste 110 infracţiuni au fost constatate de poliţiştii formaţiunilor arme, explozivi şi substanţe periculoase şi aproximativ 180.000 de kg. de obiecte pirotehnice, în valoare de peste 500.000 de euro, au fost ridicate în vederea confiscării, în timpul unei acţiuni desfăşurată la nivel naţional, pentru verificarea legalităţii desfăşurării operaţiunilor cu articole pirotehnice.Direcţia Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, împreună cu Direcţia de Ordine Publică din cadrul I.G.P.R., au declanşat, la data de 1 noiembrie a.c., acţiunea naţională “FOC DE ARTIFICII”, pentru verificarea legalităţii desfăşurării operaţiunilor cu articole pirotehnice, de către persoanele fizice şi juridice, în perioada sărbătorilor de iarnă 2011-2012, acţiune ce se va finaliza la data de 9 ianuarie 2012.La acţiune participă şi specialişti din cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale – Inspectoratele Teritoriale de Muncă. Scopul acţiunii naţionale este acela al creşterii siguranţei cetăţeanului prin activităţi de prevenire, identificare şi combatere a evenimentelor negative generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi folosirea articolelor pirotehnice de către persoanele fizice şi juridice, în perioada sărbătorilor de iarnă.De la declanşarea acţiunii şi până în prezent, poliţiştii formaţiunilor arme, explozivi şi substanţe periculoase au afectuat 1.344 controale, dintre care 373 la societăţi comerciale autorizate să efectueze operaţiuni cu articole pirotehnice, în urma cărora au fost constatate 111 infracţiuni în care sunt cercetate 106 persoane şi aplicate 19 sancţiuni contravenţionale.De asemenea, au fost confiscate aproximativ 180.000 de kg. de obiecte pirotehnice, în valoare de peste 500.000 de euro.I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Percheziții domiciliare, într-un dosar de criptomonede transferate ilegal, cu un prejudiciu de milioane de dolari

Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Bilanțul misiunilor pompierilor desfășurate de salvatori în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Peste 28.000 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC

Aproape 5.000 de intervenții ale angajaților MAI, pentru siguranța cetățenilor, în ultimele 24 de ore

Sari la conținut