Acțiune națională pentru creșterea nivelului de siguranță rutieră

Săptămîna trecută, Poliţia Română a desfăşurat, la nivel național, o acţiune pentru prevenirea evenimentelor rutiere cauzate de conducerea autovehiculelor pe drumurile publice de persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor. În urma acesteia, polițiștii au identificat 760 de persoane care au condus vehicule, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, fiind reținute același număr de permise de conducere auto.În săptămâna 7 – 13 decembrie a.c., Direcţia Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a organizat și desfășurat, la nivel naţional, o amplă acţiune pentru prevenirea evenimentelor rutiere cauzate de conducerea autovehiculelor pe drumurile publice de persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor.Acțiunea se înscrie în Calendarul de activităţi al Organizaţiei Poliţiilor Europene (T.I.S.P.O.L.) pentru anul 2015 şi s-a desfăşurat simultan pe teritoriul tuturor celor 28 de state membre ale Uniunii Europene.În cadrul aceleași acțiuni, polițiștii rutieri au avut în vedere și sancționarea conducătorilor auto sau a pasagerilor transportați în autovehicule, în situația nerespectării obligației de a folosi centura de siguranță, precum și a dispozitivelor de retenție, omologate. La activități au participat 2.230 de poliţişti, care au constatat 760 de abateri privind conducerea autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice, fiind reţinute tot atâtea permise de conducere auto.De asemenea, au fost constatate 448 de infracţiuni, dintre care 378 privind conducerea unui autovehicul cu o îmbibaţie alcoolică în sânge de peste 0,80 g/l, faptă prevăzută și pedepsită de articolul 336 din Codul Penal.Totodată, în aceeași perioadă, polițiștii au constatat 13.924 de abateri pentru neutilizarea centurii de siguranță, precum și 80 de abateri privind neutilizarea dispozitivelor de retenție omologate.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Bărbat bănuit de furtul unui autoturism, prins în flagrant de polițiștii Capitalei

Pompierii își sporesc capacitatea de intervenție în județul Galați

Au fost dislocate, de la nivelul IGSU, 80 de mijloace tehnice: 1 Volă, 19 camioane de intervenție, 43 de microbuze, 9 buldoexcavatoare, 6 autospeciale de primă intervenție și comandă și 2 autocare în zonele afectate de inundații. Detalii aici 

În sprijinul pompierilor de la ISU Galați, au ajuns, în această dimineață, 960 de pompieri din cadrul a 24 de inspectorate județene pentru situații de urgență, ISU București-Ilfov, Școala Boldești, Unitatea Specială de Intervenție în Situații de Urgență. Detalii aici

34 de cetăţeni străini, opriţi la frontiera cu Ungaria

Sari la conținut