Acţiune pentru verificarea transportului rutier public de persoane

Aproximativ 4.500 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate de poliţiştii rutieri, în timpul unei acţiuni derulată la nivel naţional, pentru verificarea vehiculelor destinate transportului de persoane. Polițiștii au imobilizat 12 vehicule, au reținut peste 100 de permise de conducere, iar pentru diferite nereguli tehnice, au retras 163 de certificate de înmatriculare. În perioada 10 – 15 septembrie a.c., sub coodonarea Direcţiei Rutiere din cadrul I.G.P.R., poliţiştii rutieri au desfăşurat, la nivel naţional, acţiuni de control în trafic, pe toată reţeaua de drumuri publice, a vehiculelor destinate transportului rutier public de persoane.În cadrul acţiunii, poliţiştii rutieri au controlat 12.126 astfel de autovehicule. Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 4.487 sancţiuni contravenţionale, dintre care 3.253 pentru încălcarea normelor rutiere conform OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 88 pentru lipsa de la bordul vehiculului a unor documente specifice transportului de persoane efectuat (conform HG nr. 69/2012 privind transporturile rutiere), 68 pentru nerespectarea de către conducătorii vehiculelor, a perioadelor de conducere şi de odihnă (conform OG nr. 37/2007 privind perioadele de conducere, pauzele si perioadele de odihna ale conducatorilor auto) şi 1.078 pentru încălcarea altor acte normative.Valoarea totală a sancţiunilor aplicate a fost de 1.105.880 de lei.Poliţiştii rutieri au reţinut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 101 permise de conducere şi au retras, până la remedierea defecţiunilor, 163 certificate de înmatriculare.7 vehicule au fost imobilizate pentru nerespectarea perioadelor de conducere şi de odihnă, sau pentru defecţiuni tehnice grave. Totodată, pentru efectuarea, în mod ilicit (neautorizat), a transportului public de persoane, poliţiştii rutieri au dispus suspendarea dreptului de utilizare a vehiculelor respective în 5 cazuri.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Mobilizare pentru protejarea cetățenilor în week-end-ul de Florii. Detalii aici

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia finalizării cursurilor școlilor postliceale ale Ministerului Afacerilor Interne, promoția aprilie 2024. Citiți aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 152 de autori de infracțiuni.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 11 misiuni aero-medicale, fiind salvate 10 persoane.

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.058 de evenimente. Citește aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 496 de permise de conducere. Detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 29.903 de verificări, detalii aici

Sari la conținut