Acţiunea „Alege viaţa!” – o reuşită

Sub deviza „Alege viaţa!”, Direcţia Rutieră din cadrul I.G.P.R. a desfăşurat ieri, 9 aprilie, între orele 10.00 şi 20.00, o acţiune la nivel naţional pentru combaterea vitezei excesive şi a altor abateri grave ce pun în pericol siguranţa circulaţiei / Prioritatea poliţiştilor a fost reducerea numărului acidentelor de circulaţie şi a victimizării participanţilor la trafic. În anul 2009, la aceeaşi dată şi în acelaşi interval orar, s-au produs la nivelul întregii ţări 21de accidente grave, în urma cărora patru persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte 19 au fost grav rănite. Ieri, au fost înregistrate între orele amintite doar şapte accidente rutiere, soldate cu rănirea a şapte persoane, fără ca vreuna să decedeze. Scopul acţiunii a fost, aşadar, îdeplinit: ca urmare a activităţilor desfăşurate de poliţişti a fost prevenită pierderea a patru vieţi şi mai puţin cu 12 persoane au fost rănite.Cei 3400 de poliţişti prezenţi pe drumurile publice din întreaga ţară au supravegheat traficul rutier şi măsurat viteza de deplasare a autovehiculelor cu 900 de aparate radar şi cu un elicopter din dotarea Inspectoratului General al Aviaţiei din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor. Chiar dacă acţiunea a fost intens mediatizată, 654 de conducători auto au fost depistaţi comiţând diferite abateri care au atras şi măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Au fost, aşadar, constatate 47 de situaţii în care cei de la volan se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice, 133 de cazuri de neacordare a priorităţii de trecere pietonilor şi vehiculelor, 75 de cazuri de nerespectare a semnificaţiei culorii roşii a semaforului, 246 de depăşiri neregulamentare şi 153 de cazuri de depăşire cu mai mult de 50 km pe oră a limitei maxime de viteză admise pe sectorul de drum respectiv. De asemenea, oamenii legii au constatat 103 infracţiuni (84 care au vizat conducerea unor autovehicule neînmatriculate, conducerea unor autovehicule de către persoane având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală sau chiar fără permis de conducere şi 19 de furturi şi contrabandă). * * *Echipajele de poliţie rutieră aflate pe DN 15 C, în localitatea Dobreni, judeţul Neamţ, au oprit pentru control un autoturism care era condus de către B. IVAN, de 45 ani, din Săvineşti. În urma controlului efectuat asupra autovehiculului poliţiştii au depistat în portbagaj şi pe bancheta din spate 100.000 de ţigarete pentru care bărbatul nu a putut prezenta documente de provenienţă. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul sâvârşirii infracţiunii de contrabandă de către Serviciul de Investigarea Fraudelor Neamţ.*Poliţiştii care acţionau pe DN 64, în comuna Dobrosloveni, judeţul Olt, l-au depistat pe S. Sorin în timp ce conducea un autovehicul, în interiorul localităţii, cu 132 km/oră. Bărbatului i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de trei luni şi i-a fost aplicată o amendă contravenţională în valoare de 540 de lei. De precizat că asemenea acţiuni vor fi organizate şi în perioada următoare. Imagini filmate din elicopter au fost postate pe site-ul www.politiaromana.ro , sectiunea stiri. I.G.P.R. – CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Mobilizare pentru protejarea cetățenilor în week-end-ul de Florii. Detalii aici

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia finalizării cursurilor școlilor postliceale ale Ministerului Afacerilor Interne, promoția aprilie 2024. Citiți aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 152 de autori de infracțiuni.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 11 misiuni aero-medicale, fiind salvate 10 persoane.

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.058 de evenimente. Citește aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 496 de permise de conducere. Detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 29.903 de verificări, detalii aici

Sari la conținut