Acţiuni ale poliţiştilor rutieri pentru verificarea activităţilor de taximetrie

Direcţia Rutieră şi Direcţia de Poliţie Transporturi din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, coordonează astăzi mai multe acţiuni de control în trafic, în zona Aeroportului Internaţional Henri Coandă şi în zona Gării de Nord Bucureşti, pe linia transporturilor rutiere în regim taxi şi a firmelor de tip rent a car cu şofer. Astăzi, 5 decembrie a.c., începând cu ora 13.30, poliţiştii Brigăzii Rutiere Bucureşti, ai Secţiei de Poliţie Autostrăzi şi ai Serviciului de Poliţie Rutieră Ilfov, sub coordonarea Direcţiei Rutiere şi a Direcţiei de Poliţie Transporturi, împreună cu reprezentanţi ai R.A.R. efectuează verificări, privind modul în care taximetriştii şi şoferii aparţinând firmelor de tip „rent-a-car” cu şofer respectă normele rutiere, precum şi legalitatea efectuării acestui tip de transport.Astfel, poliţiştii vor urmări respectărea normelor legale care reglementează circulaţia pe drumurile publice, identificarea persoanelor care practică ilegal activitatea de taximetrie, precum şi a celor care, deşi sunt autorizaţi, nu respectă regulile de tarifare şi calitatea serviciilor. Se va verifica, de asemenea, dacă sunt respectate normele legale care reglementează activitatea de taximetrie, dacă inspecţia tehnică periodică a fost efectuată în termen şi dacă aparatele de taxat funcţionează corect.IGPR – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Mobilizare pentru protejarea cetățenilor în week-end-ul de Florii. Detalii aici

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia finalizării cursurilor școlilor postliceale ale Ministerului Afacerilor Interne, promoția aprilie 2024. Citiți aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 152 de autori de infracțiuni.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 11 misiuni aero-medicale, fiind salvate 10 persoane.

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.058 de evenimente. Citește aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 496 de permise de conducere. Detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 29.903 de verificări, detalii aici

Sari la conținut