De la începutul anului şi până în prezent, numărul de ţigarete care au fost confiscate de structurile M.A.I, în cadrul acţiunilor în sistem integrat pentru prevenirea şi combaterea activităţilor ilegale cu produse de tutun, pentru descoperirea şi documentarea activităţilor ilicite privind producerea, contrafacerea, contrabanda, traficul şi comercializarea ţigaretelor, a depăşit cu 6% cantitatea totală confiscată pe întreg parcursul anului precedent.Astfel, în perioada 01.01.2010 – 20.09.2010 la nivel naţional au fost indisponibilizate 254.336.020 ţigarete (aproximativ 12.716.800 pachete), comparativ cu 240.060.638 ţigarete (aproximativ 12.003.030 pachete) confiscate pe tot parcursul anului 2009. Acţiunile au fost continuate şi în perioada 13 – 20 septembrie a.c, când s-au confiscat 9.179.090 ţigarete (aproximativ 458.955 pachete), cele mai multe dintre acestea fiind descoperite în mijloacele de transport, restul fiind indisponibilizate în urma acţiunilor desfăşurate în pieţe/târguri, în urma percheziţiilor domiciliare sau din magazinele duty-free. În perioada de referinţă, au fost aplicate 817 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 1.259.530 lei, fiind indisponibilizate 52 mijloace de transport implicate în activităţi ilegale.Totodată, au fost înregistrate 99 de lucrări penale, în care sunt cercetate 141 persoane, iar împotriva a 105 persoane s-a început urmărirea penală, 18 fiind cercetate în stare de reţinere, iar 16 arestate.În ultima săptămână, au fost verificate 2.020 societăţi comerciale, au fost realizate 847 filtre rutiere şi 120 percheziţii. La nivel naţional, s-au desfăşurat 142 acţiuni în zonele de frontieră, 765 în pieţe şi târguri, 549 pe rute de transport şi 422 în alte zone. * * * Începând cu data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 54/2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale, respectiv 23 iunie a.c, valoarea prejudiciului cauzat de acţiunile ilicite de contrabandă cu ţigarete a fost de 11.521.369 lei. (1.348.281 lei în săptămâna ce a trecut), fiind recuperată suma de 3.739.872 lei ( 668.636 lei în ultima săptămână).
Acţiuni de combatere a contrabandei cu ţigări
Alte articole: