Acţiuni pentru prevenirea comercializării ilegale de obiecte pirotehnice

În perioada sărbătorilor de iarnă, Poliţia Română desfăşoară acţiunea naţională „Foc De Artificii”, pentru verificarea legalităţii operaţiunilor cu articole pirotehnice desfăşurate de persoanele fizice şi juridice. În cursul săptămânii trecute, poliţiştii au întocmit 78 de dosare penale pentru nerespectarea regimului materiilor explozive şi au indisponibilizat peste 2.100.000 de articole pirotehnice.Din dispoziţia şefului Poliţiei Române, chestor general de poliţie Petre Tobă, Poliţia Română a declanşat acţiunea Foc de artificii.În perioada 8-14 decembrie a.c., poliţiştii au efectuat 168 de acţiuni, în cadrul cărora au constatat 78 de infracţiuni, pentru care sunt cercetate 65 de persoane şi au aplicat două sancţiuni contravenţionale.De asemenea, în urma controalelor efectuate pentru verificarea legalităţii operaţiunilor desfăşurate cu articole pirotehnice, poliţiştii au indisponibilizat, în vederea confiscării, 2.108.579 de articole pirotehnice, deţinute fără drept.Reamintim faptul că, în perioada sărbătorilor de iarnă 2014-2015, poliţiştii desfăşoară acţiuni pentru prevenirea, identificarea şi combaterea evenimentelor negative generate de nerespectarea prevederilor legale ce reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi folosirea articolelor pirotehnice de persoanele fizice şi juridice.Poliţiştii acţionează atât pentru controlarea societăţilor comerciale autorizate să desfăşoare operaţiuni cu articole pirotehnice, cât şi pentru depistarea celor care încalcă regulile privind comercializarea acestui tip de produse, în zona pieţelor, târgurilor sau a centrelor comerciale. Poliţia Română recomandă:În această perioadă, recomandăm părinţilor să supravegheze copiii cu atenţie deoarece aceştia pot fi expuşi incidentelor survenite în urma folosirii necorespunzătoare a obiectelor de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice.Toate articolele pirotehnice sunt imprevizibile şi periculoase. Din acest considerent, folosirea lor necesită control şi supraveghere, dar şi responsabilitate sporită în ceea ce ţine de respectarea condiţiilor esenţiale de securitate.Înainte de a folosi produsele pirotehnice, studiaţi atent instrucţiunile şi măsurile de securitate indicate pe ambalajul produsului.Vă recomandăm să folosiţi cu multă atenţie articolele pirotehnice, pentru a evita producerea unor incendii nedorite ori vătămări corporale ce ar putea să umbrească frumuseţea sărbătorilor de iarnă.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Polițiștii acționează cu efective sporite, în localitatea Cașolț, pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică. Detalii aici

Misiunile salvatorilor din ultimele 24 de ore. Detalii aici

Acțiune, în sistem integrat, la Cugir. Detalii aici

Razii și mandate de percheziție puse în aplicare de polițiștii din Harghita, în cadrul unei acțiuni cu forțe mărite. Detalii aici

Percheziții ale Poliției Române pentru combaterea criminalității. Detalii aici

Sari la conținut