Activități cu ocazia Zilei Marinei Române

Cu ocazia Zilei Marinei Române, Poliţia de Frontieră, prin Garda de Coastă, va participa la o serie de activităţi organizate, la Constanţa, de Ministerul Apărării Naţionale, în parteneriat cu Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi Ministerul Administraţiei şi Internelor. Astfel, la data de 11.08.2012, începând cu ora 09:00, în cadrul “Zilei Porţilor Deschise”, organizate în Portul Militar Constanţa, nava amiral a Poliţiei de Frontieră Ştefan cel Mare şi o navă maritimă de patrulare şi intervenţie tip Shaldag pot fi vizitate de publicul larg.Totodată, la data de 15.08.2012, în cooperare cu Autoritatea Navală Română, echipajele Poliţiei de Frontieră şi trei nave ale Gărzii de Coastă – nava maritimă Ştefan cel Mare, o navă maritimă Shaldag şi o ambarcaţiune de remorcaj-salvare – vor participa la un exerciţiu de stingere a unui incendiu şi de căutare şi salvare a echipajului unei nave, aflate în pericol, pe mare. La rândul lor, structurile Poliţiei de Frontieră, care au ca atribuţii supravegherea şi controlul frontierei fluviale, vor participa la ceremoniile organizate în principalele oraşe aflate la malul Dunării. Cu prilejul Zilei Marinei Române, inspectorul general al Poliţiei de Frontieră Române, chestorul şef Ioan Buda, îi felicită pe marinarii poliţişti de frontieră şi le transmite tuturor celor care şi-au dedicat viaţa carierei de străjer al legalităţii, ordinii şi liniştii la frontierele maritime şi fluviale, cât şi membrilor familiilor lor, “La mulţi ani, sănătate, fericire şi multă putere de muncă!”Informaţii de background: Marinarii din Poliţia de Frontieră au misiunea de supraveghere şi control naval, în scopul prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale şi a faptelor specifice infracţionalităţii transfrontaliere, respectării regimului juridic al frontierei de stat şi asigurării intereselor statului român în zona de competenţă, respectiv un spaţiu maritim de circa 18.000 de kilometri pătraţi la Marea Neagră şi o frontieră – pe mare, fluviu şi râuri – în lungime de 2.072,2 kilometri, din totalul de 3144 kilometri.Navele Gărzii de Coastă sunt destinate întăririi capacităţii de supraveghere a frontierei maritime a României, frontieră externă a Uniunii Europene, în vederea respectării jurisdicţiei statului român în zona de competenţă, precum şi pentru a putea asigura îndeplinirea cerinţelor tehnice de aderare a României la Spaţiul Schengen.Vasele beneficiază de dotări moderne necesare asigurării unei supravegheri, intervenţii continue şi patrulări a spaţiului maritim, în special a frontierei externe a Uniunii Europene, completând extinderea spre larg a razei de observare a sistemului de supraveghere şi control existent la Marea Neagră, SCOMAR, realizat de Poliţia de Frontieră Română printr-un proiect finanţat prin fonduri europene. Navele pot executa misiuni pe perioade lungi de timp, la distanţe mari de ţărm, în zona contiguă şi zona economică exclusivă a României şi de a primi/transmite date şi informaţii de la / către sistemul de supraveghere şi control. De asemenea, navele Gărzii de Coastă fac parte din Reţeaua Europeană de patrulare în cadrul operaţiunilor comune europene organizate sub egida FRONTEX – Agenţie Europeană de supraveghere şi control a frontierelor externe ale Uniunii Europene.Nava de supraveghere Ştefan cel Mare MAI 1105 are următoarele caracteristici principale:• Este capabilă să navigheze anual cel puţin 4.000 de ore şi să opereze pe o mare de gradul 6. Are o rază de acţiune de minim 1.800 mile marine, la viteza de croazieră. Poate executa misiuni de minim 7 zile.• Are capacitate de interoperabilitate cu alte sisteme de supraveghere, comunicaţii, transmisii de date şi face parte din SCOMAR. Poate executa activităţi de căutare- salvare, precum şi de prevenire şi combatere a poluării pe mare. De asemenea, are capacitatea de stingere a incendiilor de pe navele aflate în pericol pe mare.Date tehnice:• lungime: 66 m.;• lăţime: 10 m.;• echipajul navei: 19 marinari;• capacitate de transport: maxim 100 de persoane, inclusiv echipajul;• viteza maximă: 21 Nd;• viteza de patrulare: 12 Nd. Nava maritimă de patrulare şi intervenţie Shaldag MK-IV reprezintă o componentă a Sistemului Integrat de Supraveghere şi Control la Marea Neagră şi execută misiuni specifice ale Poliţiei de Frontieră Române de intervenţie, interceptare, urmărire în apele maritime interioare, marea teritorială, zona contiguă şi zona economică exclusivă a României. Shaldag MK-IV este o navă de viteză, foarte stabilă, proiectată şi construită în mod special pentru misiuni rapide de intervenţie şi control pe mare. Date tehnice: • lungime: 26.7 m.;• lăţime: 6 metri;• greutate: 60 de tone;• viteza maximă: 42 noduri;• autonomie: 450 mile marine;• echipajul navei: 11 marinari.IGPF – Biroul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
Skip to content